Se caută… noduri în papură la A.D.E. Hunedoara

Dorin Corpade

Detaşările de personal la Agenţia de Dezvoltare Economico-Socială Hunedoara au stârnit „interesul” unui consilier judeţean, care a cerut o informare completă în legătură cu acest subiect, suspectându-se că demersurile iniţiate pentru completarea schemei de personal ar fi fost făcute în condiţii ilegale.
Radu Barb (foto), actualul director executiv al agenţiei hunedorene, a ţinut să precizeze şi pentru ziarul nostru că toate detaşările de personal au fost făcute în condiţiile legii, respectându-se Codul Muncii, în scopul bunei desfăşurări a activităţii. Practic, detaşările de personal au urmărit ocuparea posturilor vacante, pentru că, în vară, la preluarea agenţiei mai erau în schemă un contabil cu jumătate de normă şi doi angajaţi veniţi de la punctul de lucru din Staţiunea Vaţa. Astăzi, e adevărat, din 11 angajaţi, şapte sunt cu detaşare. Dar, detaşarea n-a fost făcută pentru acordarea unor salarii mari celor care lucrează în cadrul agenţiei, cum a lăsat să se înţeleagă consilierul judeţean, care susţinea că în această structură, retribuţiile sunt superioare celor de la consiliul judeţean. Adevărul este că retribuţia cea mai mare la Agenţia de Dezvoltare Economico-Socială Hunedoara este de 1.700 de lei. Un grafician câştigă 1.450 de lei, iar un specialist pe fonduri europene – cam tot pe acolo.
Directorul executiv al agenţiei, Radu Barb, se întreabă, pe bună dreptate, de ce respectivul consilier judeţean n-a fost interesat să afle ce făceau şi cât câştigau unii funcţionari de la A.D.E. Hunedoara pe vremea preşedinţilor Mircea Moloţ şi Adrian David şi, mai ales, de ce nu s-au implicat în aducerea pe linia de plutire a colosului cu picioare de lut de la Simeria, respectiv Parcul de Afaceri. Şi, dacă tot s-a adus vorba despre salariile unor angajaţi ai agenţiei, trebuie arătat că pe vremea amintiţilor doar trei persoane aveau retribuţii ce totalizau 11.000 de lei. Jumătate din această sumă era încasată de o singură persoană (prietenii ştiu cine, de ce şi pentru ce!).

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Dar tu ce salariu ai mare cantaret si cameraman ajuns director numit politic?

    Deci inainte erau 3 angajati, din care unul cu jumatate de norma, ceea ce inseamna ca bagi botul cu salarii de 11.000 de lei.

    Studiaza pe site-ul CJH grila de salarii, fa rost de un calculator si calculeaza cat iese la schema de personal prezentata de tine.
    Ia calculator neaparat...vad ca altfel nu sti sa calculezi.

    Esti un papagal politic la fel ca seful tau, tractoristul de Nistor.
    Problema este ca te bagi prea adanc in laturi si tu nu o sa mai iesi niciodata...o sa puti prea tare.

  • Mare stire ati dat, ce sa-ti spun!
    Daca intreaba un consilier de la pnl ceva in sedinta trebuie sa dati la ziar?
    Faceti raspuns consilierului, ca are tot dreptul sa stie ce naiba faceti 11 oameni acolo pe bani publici.

    Apropos cantaretule...ti-ai luat concediu fara plata cat timp esti in campanie pentru parlamentare? Sau semnezi statul de plata?

    Ia zi!

  • Intotdeauna se gaseste unul mai carcotas ...ori i s-a refuzat o oferta ori are un interes... bravo dl.Barbu nu te lasa santajat!!!

  • Mare suparare la PNL! Sa stai atatia ani, sa nu lucrii, sa iei o gramada de bani si sa te trezesti ca altii pe o treime din bani fac treaba pe care tu trebuia sa o faci, este de-a dreptul dureros. Poate domnul Joitoiu face liste electorale si la primarie. Rusine PNL!

  • Asa cred domnii astia care condceau inainte ca daca dau 10.000 lei la doi sau trei care taie frunze se face treaba la ADEH. si judetul moare de foame ca pe ei i durea in cot de noi.
    Si acum vin cu surle si trambite ca ei au lasat un judet la cheie. Care cheie? Probabil cheia de la temnita din care ei vor sa scape.

  • Ce papagali is PNL-istii ăștia! Incredibil. Bai pule de oameni ca altfel nu va pot numi, ca aia sunteți , Joitoiu nu a fost in stare sa își plătească telefonu, nici decum sa dea drumul la parcul de afaceri. PNL = 0

  • Buna dimineața,toată lumea știe de măgăriile prin care au fost"angajațe"diverse persoane afiliate PSD pe funcții prin care toaca banii publici,prin târguri de promovare si beneficii salariale pentru tăiat frunze la lupi

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

11 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

11 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

11 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

11 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

11 ore ago