Categories: Actualitate

Se anunță o nouă pandemie de coronavirus. Numele noii variantei, Eris, arată ce pregătesc autoritățile

Directorul medical al Institutului ”Matei Balş”, Adrian Marinescu, a declarat pentru Agerpres, că varianta Eris a noului corona­virus este prezentă şi în România.

Trebuie să se mai lămurească…
„În momentul în care un virus rămâne mult timp în circulaţie, aici vorbim despre SARS-CoV-2, el suferă în permanenţă mu­taţii. Cele mai multe sunt mutaţii minore, fără semnificaţie, dar este clar că apar şi va­riante virale noi. Ceea ce se întâmplă în ra­port cu Eris, care are ca cod EG 5, nu în­seam­nă altceva decât altă variantă sau chiar subvariantă legată de Omicron, care se transmite extrem de uşor, care va ajunge să devină predominantă peste tot, lucru care s-a întâmplat şi cu cele anterioare. Se estimează că aproximativ 30 la sută din cazurile noi de infecţie cu SARS-CoV-2 sunt cu această variantă, inclusiv în România. Sigur, trebuie să facem secvenţieri în aşa fel încât să vedem un trend ca să fie extrem de clar, să ne lămurim. (…) Trebuie să mai ta­tonăm puţin şi trebuie să avem secvenţieri încât să spunem clar cu date”, a afirmat medicul. El a spus că nu se vorbeşte despre o agresivitate a acestei variante, însă nu­mărul de infecţii cu noul coronavirus care se prezintă la Institutul „Matei Balş” a crescut, scriu cei de la ziare.com. ”Nu se vorbeşte despre agresivitate, nu se vorbeşte despre o schimbare şi nu se vorbeşte despre un val cum a fost cel anterior, dar ce am putut să constatăm noi de la ‘Matei Balş’ este o creş­tere a numărului de cazuri. Este evident că dacă ai mai multe cazuri se vor selecta şi cele care sunt cu ceva complicaţii şi care necesită internarea. Motiv pentru care avem ceva mai multe internări decât înainte. Nu putem să confirmăm că ele sunt nea­părat cu Eris, pentru că acest lucru se va vedea într-un viitor apropiat, când vom face şi secvenţierile. Probabil că această varian­tă schimbă lucrurile şi face o diferenţă apropo de cazurile care sunt mai multe acum. Nu se poate trage o concluzie deo­cam­dată (despre simptomatologie – n.r.)”, a explicat directorul.
Potrivit acestuia, din datele actuale încă nu se poate trage o concluzie că noua va­ri­anta ar veni cu ”lucruri noi”. ”Nu se poate trage o concluzie că varianta vine cu lucruri noi, cel puţin din datele pe care le avem deocamdată. Eu nu m-aş repezi să vorbesc despre cifre, pentru că, până la urmă, în toată perioada începând din 2022 de când vorbim de Omicron am avut cazuri multe, că ele nu au mai fost diagnosticate, oamenii le-au rezolvat în scurt timp tratându-le ca pe o viroză este altceva”, a afirmat Marinescu. În opinia sa, nu va urma o creştere susţinută pe perioadă lungă de timp a numărului de cazuri de infecţie cu noul coronavirus.”Nu are nici o relevanţă dacă eu voi avea cazuri mai multe, dar forme uşoare în proporţie de 95 la sută. Este posibil să fie o creştere, nu cred că va fi o creştere susţinută într-o mare măsură şi într-o perioadă lungă. Cred că lucrurile se vor aşeza. Trebuie să ştim des­pre ea, să constatăm că este o creştere, nu explozivă, dar este o creştere. Însă lucrurile pot fi ţinute sub control fără discuţie”, a mai arătat medicul.
În mitologia greacă, Eris era zeița luptei, a rivalității și a discordiei. Ea era opusul zeiței Dike și Harmonia. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Șeful Poliției Lupeni – amendat pentru că n-ar fi dus la îndeplinire mandatele emise de instanță

Instanța i-a aplicat o amendă ju­di­ciară de 500 de lei, în primăvara a­cestui an, dar…

2 ore ago

A violat o adolescentă

Polițiștii din cadrul Poliției Mu­ni­cipiului Petroșani au reținut pentru 24 de ore un bărbat de…

2 ore ago

Hațegan condamnat pentru instigare la acte de violență asupra șefului statului

Individul a publicat mai multe me­saje instigatoare pe contul său de TikTok, iar printre acestea…

2 ore ago

Primăria Comunei Băița: modificări impuse de Guvern, după 1 iulie

Magalena Șerban Guvernul a adoptat o reformă ma­joră ce prevede reducerea cu 30% a numărului…

2 ore ago

Un edil-șef trebuie să fie pentru oameni. La Uricani, calculele se fac cu sufletul

Magdalena Șerban Când primarii au suflet, și ajutorul lor este măsurabil în omenie. La Uri­cani,…

2 ore ago

Clădirea veche a Colegiului Naţional „Iancu de Hunedoara” va fi modernizată. Un nou proiect câștigat de administrația din municipiul Hunedoara

Primăria municipiului Hunedoara şi Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest - ADR Vest au semnat contractul…

2 ore ago