Categories: Sport

SCM Deva, „regina” tenisului românesc

Ciprian Marinuţ

Sportivele de la SCM Deva au cucerit patru dintre cele şase medalii puse în joc la Campionatul Naţional Individual, rezervat jucătoarelor sub 14 ani. Vedeta clubului devean a fost Raluca Ciufrilă, numărul unu naţional, care a obţinut medalia de aur atât la simplu, cât şi la dublu. Palmaresul clubului devean a fost completat de Maria Orban şi Giulia Naicu, medaliate cu argint şi bronz în proba de dublu.
 

Parcurs perfect
Raluca Ciufrilă şi-a respectat blazonul de favorită principală a competiţiei şi a câştigat ambele titluri de campioană naţională, puse la bătaie la competiţia desfăşurată la Bucureşti, în perioada 23-30 mai. Sportiva din Tg. Jiu, legitimată la SCM Deva, a avut un parcurs perfect, concretizat prin victorii pe linie în cele 10 meciuri disputate (şase la simplu şi patru la dublu). Ciufrilă a câştigat fără probleme în primele două tururi ale turneului de simplu, în faţa jucătoarelor Andreea Mih (CSS Alexandria) şi Jasmine Coteanu (CSS Constanţa). Cel mai greu meci, din perspectiva scorului, l-a disputat în turul trei, când a avut nevoie de trei seturi (3-6, 7-5, 6-1) pentru a o învinge pe Andreea Roşca de la Politehnica Bucureşti. În sferturi, Ciufrilă a dispus de Iulia Ivaşcu de la CSM Târgovişte (6-2, 6-0), iar în semifinale, a trecut de Andreea Ghiţescu de la Dinamo Bucureşti, cu 6-2, 6-4. În finala de la simplu, Ciufrilă a învins-o cu 6-3, 6-1 pe favorita doi a turneului, Jaqueline Cristian, de la TC Enache Bucureşti. Medalia de bronz i-a revenit Andreei Ghiţescu de la Dinamo.

 

Aur plătit cu lacrimi
Pe lângă adversarele extrem de motivate să o detroneze din postura de lideră, Raluca Ciufrilă a avut de înfruntat şi dureri foarte mari la mâna stângă în meciurile de la finalul turneului. „Turneul a fost extrem de puternic şi le-a aliniat pe tabloul principal de simplu pe cele mai bune 64 de jucătoare din ţară. Raluca a evoluat în câteva partide cu lacrimi în ochi, din cauza durerilor de la mâna stângă, iar în semifinale, medicul competiţiei a vrut să o oprească să joace, dar Raluca a refuzat. Durerile i-au fost provocate de o manevră greşită a asistentei în momentul în care îi recolta sânge pentru analize, cu o săptămână înainte de turneu. Atunci, braţul i s-a umflat foarte tare, iar în competiţie, durerile s-au reactivat”, a spus Lunella Maier, antrenoare la SCM Deva. Celelalte trei sportive de la SCM Deva care au jucat în proba de simplu s-au oprit în tururile preliminare. Giulia Naicu a ajuns în sferturile de finală, Maria Orban a fost eliminată în turul trei, iar Amanda Sapta a părăsit turneul în turul doi.

Trei medalii la dublu
SCM Deva a triplat succesul din proba de simplu, prin câştigarea a trei medalii în competiţia de dublu. Raluca Ciufrilă a făcut echipă cu Andreea Ghiţescu de la Dinamo Bucureşti şi a câştigat finala şi implicit, medalia de aur. Maria Orban a jucat alături de Luana Dăuş (CS Târgovişte) şi a ajuns până în finală, cucerind medalia de argint. Giulia Naicu a avut-o ca parteneră pe Jaqueline Cristian de la TC Enache Bucureşti şi a câştigat finala mică, obţinând medalia de bronz. „Rezultatele sunt foarte bune şi plasează clubul SCM Deva pe primul loc în România la această categorie”, a concluzionat Lunella Maier, antrenoare la SCM Deva.

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonerii spun că un per­sonaj de la noi a uitat să își plătească utilitățile și…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a inițiat o hotărâre de consiliu local pentru…

o zi ago

Bulina neagră

F.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

o zi ago

Președintele Laurențiu Nistor: Programul Tranziție Justă, proiecte care se bazează pe inovare, flexibilitate și oportunități de angajare

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a organizat la Deva o întâlnire informativă cu antreprenorii…

o zi ago

Profesor, acuzat că și-a violat o fostă elevă de 15 ani

Un bărbat de 48 de ani, din comuna Crişcior, fost cadru didactic, a fost arestat…

o zi ago

Bătaie generală la crâșma din sat

Patru bărbați din Crișcior sunt judecați pentru tulburarea liniștii și ordinii publice după ce au…

o zi ago