CNS „Cetate” Deva a revenit pe primul loc în clasamentul Ligii a IV-a Hunedoara, după victoria de acasă cu CSM Jiul Petroşani şi eşecul surprinzător al celor de la Hercules Lupeni, în partida, din deplasare cu Inter Petrila. Gruparea antrenată de Marius Sîrbu s-a impus cu 3-1 în faţa Jiului, dar desprinderea a venit abia după minutul 70, în condiţiile în care la pauză tabela indica 1-1. Devenii au deschis scorul prin Ungureanu (min. 17), iar Jiul a egalat prin Graur (36) după un penalti dictat de centralul Sergiu Stanca, pentru un henţ în careu. Cetate s-a aruncat în atac după pauză, iar oaspeţii s-au apărat aglomerat, astfel că golurile victoriei au fost marcate de golgheterul Pribac, în minutele 77 şi 83. În derbiul Văii Jiului, Inter Petrila a avut un start excelent în faţa celor de la Hercules şi conducea cu 2-0 la pauză, prin golurile semnate de Dolha (min. 23) şi Bocu (min. 42). Hercules a încercat să se salveze de la eşec după pauză, însă golul marcat de Brânduşa (min. 77) a însemnat doar reducerea diferenţei de scor.
Stadionul „Jiul” Petroșani este, în acest moment, singura arenă din județul Hunedoara care poate fi…
Vorbesc gurile rele că s-a gândit o duduie de la noi, șefă peste banii unei…
Georgeta Barabaș, directorul DJM Hunedoara Pentru că, deși a fost amenințată, nu s-a lăsat intimidată…
J.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…
Oprirea lucrărilor la Acumularea hidrotehnică de la Mihăileni reprezintă o greşeală, în condiţiile în care…
Magdalena Șerban Cei născuţi în martie şi găzduiţi de Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de…