Categories: Sport

Două meciuri de Liga a IV-a, încheiate înainte de final

Partidele Inter Petrila – Jiul Petroşani şi Hercules Lupeni – Victoria Călan, din etapa a XIX-a a Ligii a IV-a, s-au încheiat înainte de minutul 90. Dacă partida de la Petrila a durat doar cinci minute, duelul de la Lupeni a luat sfârşit după terminarea primei reprize.

„Au căzut” ca muştele
Jiul Petroşani s-a prezentat cu doar opt jucători la Petrila, în faţa liderului campionatului, iar după deschiderea scorului, doi jucători ai oaspeţilor, între care şi portarul, s-au accidentat. Partida nu a putut continua dacă o echipă are mai puţin de şapte jucători în teren, iar arbitrul Daniel Roman din Deva, a fluierat finalul ei. Conform regulamentului, Inter Petrila va câştiga cu scorul de 3-0.

Jiul şi Victoria vor fi sancţionate
La Lupeni, Victoria Călan a avut în componenţă în mare majoritate doar juniori, iar la pauză Hercules conducea cu 7-0. La acest scor, jucătorii Victoriei au refuzat să mai intre în teren, partida s-a încheiat după 45 minute iar rezultatul va fi omologat cel din teren. În plus, atât Victoria Călan, cât şi Jiul Petroşani, vor fi sancţionate pentru desconsiderarea competiţiei.

Hunedoara a produs surpriza etapei
Surpriza rundei a XIX-a a produs-o CS Hunedoara, care a învins în deplasare, scor 3-1, pe Retezatul Haţeg. Victorii normale au obţinut Aurul Brad şi Aurul Certej, în faţa codaşelor Minerul Uricani, respectiv Metalul Crişcior, dar şi Şoimul Băiţa, care a învins la scor de forfait pe Universitatea Petroşani, în deplasare.

Liga a IV-a, etapa a XIX-a
Inter Petrila – Jiul Petroşani 1-0*
Hercules Lupeni – Victoria Călan 7-0**
Retezatul Haţeg – CS Hunedoara 1-3
Universitatea Petroşani – Şoimul Băiţa 0-3
Aurul Brad – Minerul Uricani 4-0
Aurul Certej – Metalul Crişcior 8-2
*- meci încheiat după cinci minute
**- meci încheiat după 45 de minute
(Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Arbori noi pentru Hunedoara: Campania de modernizare a Parcului Central continuă cu sprijinul campionilor de la FC Corvinul

Zona Parcului Central din municipiul Hunedoara continuă să se transforme într-un plămân verde modern, grație…

3 ore ago

Sibiu vs. Deva: ce caută familiile când aleg un apartament cu 3 camere

Pentru multe familii din centrul și vestul țării, apartamentul cu 3 camere este prima locuință…

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Auzi, fată/băiatu, dar tu ai aflat ultima noutate din zonă? Că fierbe tot târgul de…

22 de ore ago

Bulina albă

Sorin Nistor, primarul comunei Zam Pentru că a făcut posibil ca locuitorii comunei să aibă…

22 de ore ago

Bulina neagră

Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui Pentru că este acuzat că a bătut-o pe secretara generală…

22 de ore ago