Categories: ActualitateFlash

Scandal la uşa bisericii

Cristina Ghenea

Scandal mare, ieri, la uşa bisericii din Luncoiu de Sus. Enoriaşii refuză să mai participe la slujba religioasă, după ce preotul satului a fost suspendat din funcţie, pe motiv că a candidat la alegerile locale din partea unui partid politic.

Este parohul satului de 23 de ani

Ioan Poenaru a fost parohul localităţilor Luncoiu de Sus şi Podele, vreme de 23 de ani. S-a dedicat întru totul bisericii şi enoriaşilor săi şi a reuşit, împreună cu aceştia, să înalţe un nou lăcaş religios, pe care oamenii şi-l doreau de ani de zile. În urmă cu două săptămâni, însă, părintelui Poenaru i-a fost suspendat dreptul de a mai oficia slujbe, deoarece a candidat la alegerile din 10 iunie din partea Partidului Alianţa Socialistă, pentru funcţia de primar al municipiului Brad şi pentru posturile de consilier local şi judeţean. Iar potrivit Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, acest lucru este interzis.

Preotul delegat a fost alungat de săteni

Până ce situaţia parohului suspendat va fi discutată în Consistoriul Eparhial, Protopopiatul Brad, cu aprobarea Episcopiei Devei şi Hunedoarei, a delegat un alt preot care să oficieze slujbele în cele două biserici. Enoriaşii, însă, nici vorbă să se împace cu ideea. Peste 40 de săteni, adunaţi ieri în faţa sfântului lăcaş din Luncoiu de Sus, au refuzat să participe la ceremonialul religios de pomenire a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi l-au alungat pe preotul delegat, cerând să li se facă dreptate. „Aşa cum alţi preoţi, din alte judeţe, s-au implicat în campania electorală şi chiar au şi ajuns primari, şi nimeni nu are treabă cu ei, aşa vrem să fie lăsat şi părintele Poenaru în pace. El nici nu a câştigat, deci, chiar nu văd de ce să plece. Să-l ierte Episcopia şi să ni-l dea înapoi, pentru că e om bun, care ne-a ajutat întotdeauna“, a declarat Nicolae Oprea, unul dintre săteni. O altă localnică a afirmat că „situaţia e strigătoare la cer“. „Niciodată nu ne-a cerut bani în plus pentru înmormântări sau alte cele şi nu cred că a făcut nici un rău. Dimpotrivă, a reuşit să ridice un nou lăcaş de cult, care este aproape gata, iar Episcopia nu l-a ajutat cu nimic. Curând, va trebui să fac nuntă băiatului meu, dar nu îl cunun aici, sau la Podele, dacă nu se întoarce preotul Poenar“, a precizat Rodica Enăşel.

Nici protopopul nu i-a convins

Ioan Birău, preotul delegat pentru oficierea slujbelor în cele două biserici, a fost, în cele din urmă, nevoit să plece din faţa lăcaşului sfânt, văzând că nu are nici o şansă să o scoată la capăt cu enoriaşii. „Eu am venit cu inima deschisă, pentru ca oamenii de aici să aibă parte de o slujbă religioasă cu ocazia acestei mari sărbători. Nu am venit să-i iau locul preotului lor, aşa cum cred ei, ci doar am fost delegat aici până va fi clarificată situaţia“, a precizat preotul Ioan Birău. Şi pentru că şi săptămâna trecută, situaţia a fost aceeaşi, părintele delegat a fost însoţit, ieri, la biserica din Luncoiu de Sus, de preotul protopop Ioan Jorza, de la Brad. Nici acesta, însă, nu a reuşit să-i lămurească pe enoriaşii din Luncoi. „Oamenii trebuie să înţeleagă că nu e vina nimănui, şi cu atât mai puţin a părintelui Birău. Acesta a fost trimis aici pe perioada suspendării preotului Poenaru şi a venit cu gând bun, nu pentru a lua locul cuiva“, a precizat protopopul.

Aşteaptă judecata Consistoriului Eparhial

În ceea ce-l priveşte pe părintele Ioan Poenaru, acesta a declarat că nu a încălcat o lege, ci, mai bine spus, a deranjat pe cineva. „Canoanele bisericeşti îngrădesc anumite drepturi ale preoţilor, de care altfel, ca simpli cetăţeni, aceştia se pot bucura. Situaţii asemănătoare sunt şi în alte judeţe din ţară, dar nu s-a întâmplat ca preotul să fie suspendat din funcţie. Aştept judecata Consistoriului Eparhial şi, în funcţie de decizie, voi vedea ce e de făcut. Sunt dispus să lupt, pentru a putea oficia, din nou, slujbele religioase în bisericile din Luncoiu de Sus şi din Podele, indiferent dacă asta presupune să acţionez în instanţă“, a precizat preotul Poenaru.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • preotul inculpat sa-si vada mai bine de afaceri si politica, ca pe partea spirituala e varza! normal ca satenii il iubesc, daca el a facut biserica din bani furati , deci fara sa le ceara un leu! nu are nevoie biserica de un astfel de preot, si asta va spune un luncoian! Dumnezeu sa ne ajute!

  • @ Rares,mai bou cu tate nu ti-e rusine sa vorbesti asa,ti-a deranjat diavolul rosu ca a candidat contra lui ?Mama voastra de comunisti nesimtiti !

  • Se fac comentarii,degeaba.Doar cine nu il cunoaste pe Preotul Poenar poate sa isi dea cu parerea,in felul de mai sus -dl Rares.Este Preotul NOSTRU de 23 de ani.Un om ca el nu se intalneste prea des.El NICIODATA nu a cerut taxe (cum fac alti ) Biserica din Luncoiu de Sus a construit-o fara nici un ajutor de nicaieri,doar prin fortele lui si a locuitorilor din Luncoiu de Sus.Si ce daca a candidat?Este singurul din tara??????????Cititi presa si vedeti!Ce au patit alti preoti?NIMIC.
    Sunt foarte sigura ca DUMNEZEU II AJUTA.
    Sunt din Podele si il respect foarte mult .

  • cred ca domnul Cazacu vroia sa nu mai aiba si alti candidati la primarie, loveste in stanga si-n dreapta ca doar vrea sa ajunga din nou albina peste cei 3 trandafiri, nu este cu gandul impacat ca a coborat niste trepte

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

o zi ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

o zi ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

o zi ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

o zi ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

o zi ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

o zi ago