Sătenii din Ilia, tot mai nervoşi că nu li se repară drumurile

Sorina Popa

Situaţia celor două străzi din comuna Ilia, Traian şi Unirii, care fac parte dintr-un drum judeţean, pare să se înrăutăţească pe zi ce trece. Oamenii au sunat, din nou, la redacţie, susţinând că nu a început reabilitarea celor două artere din comună. Asta, deşi, spun ei, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Bobora, a promis că săptămâna trecută încep reparaţiile.

Conducta de canalizare riscă să se rupă
De data asta, sunt probleme pe strada Unirii, unde, din cauza gropilor, maşinile mari încearcă să le ocolească şi dau în conducta de canalizare. Astfel, conducta respectivă riscă să se rupă.
„Îmi pare rău că nu s-a ţinut de promisiune preşedintele Mircea Bobora, să fi început reparaţiile la cele două străzi de săptămâna trecută, aşa cum a promis. Iar acum a mai apărut o problemă, cu conducta de canalizare, care riscă să se rupă. Maşinile care circulă pe strada Unirii ocolesc gropile mari de acolo şi dau în conductă. Domnul Bobora dacă ştia că nu poate să se ţină de cuvânt, nu trebuia să promită că repară drumul. Dar, oamenii din Ilia încă mai aşteaptă“, a declarat Marius Omotă (foto), primarul comunei Ilia.
Contactat, Mircea Bobora, şeful CJ Hunedoara, a spus că abia au venit banii pentru reparaţii pentru drumurile judeţene. Firma care are contractul pentru Ilia a finalizat reparaţiile la drumurile judeţene distruse de apele mari în comuna Vaţa de Jos, iar de acolo utilajele vor fi mutate la Ilia. Asta spune Mircea Bobora. În aceste condiţii, să sperăm că de săptămâna viitoare, vor începe lucrările de reparaţii pe străzile Traian şi Unirii din comuna Ilia.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

3 zile ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

4 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

4 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

4 zile ago