Categories: Comunitate

Sărbătoarea Marmurei la Simeria

Alice Brandisz

Duminică, în Simeria, s-a desfăşurat Sărbătoarea Marmurei, eveniment organizat de Centrul Cultural şi de Creaţie din cadrul Primăriei Simeria, în parteneriat cu Marmosim SA.
Ajunsă la cea de-a doua ediţie, manifestarea s-a bucurat de un real succes în rândul simerienilor şi nu numai. La sărbătoare au participat mai multe societaţi de profil din oraş. Cu acest prilej, cei interesaţi au putut admira în cadrul unei expoziţii, diferite lucrări din marmură sau granit realizate de pietrarii iscusiţi din Simeria.
“Deoarece activitatea economică cea mai consistentă din oraşul nostru este realizată în acest domeniu, am considerat  necesar ca lucrătorii în marmură să aibă o sărbătoare a lor. Am legat acest eveniment şi de dorinţa noastră de a ne uni forţele pentru a deveni mai puternici. Aşadar, această zi dedicată lor le oferă lucrătorilor în marmură posibilitatea de a se cunoaşte mai bine şi de a crea legături mai strânse între ei”, a declarat Emil Rîşteiu, primarul oraşului Simeria.
Meserie de tradiţie
Simeria este renumită pentru meşteşugul marmurii, meserie devenită tradiţie şi practicată în zonă de mult timp. La ora actuală, în Simeria funcţionează zeci de societăţi care realizează monumente funerare, scări, şeminee, sau diverse obiecte decorative din marmură. “Practic astăzi omagiem o meserie cu tradiţie în oraşul nostru. Acest eveniment îşi propune să arate comunităţii modul în care artiştii marmurei prelucrează piatra, realizând adevărate opere de artă” , a  afirmat Anca Albu, manager al Centrului Cultural şi de Creaţie Simeria.
Invitaţii acestei manifestări s-au declarat încrezători în ceea ce priveşte acţiunea organizată, fiind satisfăcuţi de faptul că meseria de marmurar este promovată şi sărbătorită în rândurile simerienilor în fiecare an. „Am încercat să avansăm, să aducem tot ce este nou în domeniu şi am investit mult în utilaje pentru a ne ridica la cele mai înalte standarde. Această meserie este una de tradiţie în oraş, dar şi în familia mea, este pentru mine şi pentru urmaşii mei“, a mărturisit Relu Mastan, administratorul uneia dintre firmele participante la eveniment.
La finalul programului, publicul fost invitat să vizioneze “Legenda marmurei”, filmul care prezintă povestea zăcământului de marmură din cariera de la Ruşchiţa, încă de la începuturi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

În urmă cu puțin timp, pe raza localității Peștișu Mare, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autobuz, în care se aflau în total, 11 persoane

Pentru gestionarea situației de urgență, au fost mobilizați pompierii Detașamentului Hunedoara cu o autospecială de…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

20 de ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

20 de ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

20 de ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

20 de ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

20 de ore ago