Categories: Sport

Sapta şi Bristan, campioni la Hunedoara

Ciprian Marinuţ

Tenismenii de la SCM Deva, Amanda Sapta (foto) şi Bogdan Bristan, au câştigat trofeele şi punctele puse în joc în cadrul turneului de la Hunedoara, rezervat jucătorilor sub 14 ani, ce a contat pentru Circuitul Naţional al Federaţiei Române de Tenis.
Formidabila Mandy
Cotată doar ca favorită numărul trei a turneului, Amanda Sapta dă impresia că a revenit la forma sportivă excelentă de acum doi-trei ani, când a fost lideră naţională la categoriile de vârstă 10 şi 12 ani. „Mandy” a fost din nou formidabilă şi a jucat perfect în turneul de la Hunedoara, reuşind să răstoarne ierarhiile. În turul doi preliminar, Sapta a dispus cu 6-3, 6-0 de Andreea Cojocaru, de la CS Kofe Craiova, calificându-se în „careul de aşi” al competiţiei. Cele patru jucătoare ajunse în semifinale au jucat în sistem „şah”, fiecare cu fiecare, iar Mandy (locul 18 naţional) a bifat trei victorii şi a câştigat turneul. Amanda Sapta a dispus cu 6-2, 6-3 de Maria Orban (SCM Deva, locul 8 naţional, favorita nr. 1), a învins-o cu 6-0, 7-5 pe Oana Gavrilă (Kofe Craiova, locul 17 naţional, favorita nr. 2) şi a câştigat cu 6-0, 6-3 meciul cu Clara Ilinca (CS Kofe Craiova). „Mandy a fost liniştită şi relaxată şi a reuşit să-şi impună jocul. A muncit mult şi îşi doreşte să urce iar în vârful ierarhiei”, a spus Doru Sapta, tatăl sportivei, fost campion naţional la judo. „Amanda Sapta a făcut un turneu perfect. Cu Maria, care era favorită, a jucat fără trac, pentru că o cunoaşte foarte bine, şi a reuşit să câştige”, a precizat Lunella Maier, antrenoare la SCM Deva. Amanda Sapta va participa la finalul acestei săptămâni la un turneu internaţional, la Cluj-Napoca, rezervat jucătoarelor sub 16 ani.

 

Şi-a onorat blazonul
 Bogdan Bristan (numărul 9 naţional) era cotat ca şi favorit numărul unu al turneului masculin de la Hunedoara şi a reuşit să demonstreze că e cu adevărat cel mai bun jucător din competiţie. Bogdan a avut tur liber în etapa preliminară şi s-a calificat direct în „careul de aşi”, unde s-a jucat în sistem „şah”, fiecare cu fiecare. În cele trei meciuri din turneul final, Bristan a obţinut trei victorii: 6-2, 6-1 cu Cristian Moldovan (CSU Tg. Mureş), 7-5, 6-3 cu Tudor Turdean (AS TC Sun Alba Iulia) şi 6-1, 6-0, cu Eduard Vlăsceanu (Fibec Câmpina). „Bristan a fost conectat la miza turneului şi a jucat foarte bine. A întâlnit adversari puternici, dar a găsit resurse pentru a demonstra că e cel mai bun”, a afirmat Lunella Maier.
Turneele contând pentru Circuitul Naţional al Federaţiei Române de Tenis sunt cotate ca fiind cele mai puternice competiţii interne, după finalele Campionatului Naţional.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

REȚINUT LA SCURT TIMP DUPĂ SESIZAREA COMITERII UNUI FURT DIN MAGAZIN ȘI A UNEI DISTRUGERI – POLIȚIȘTII HUNEDORENI AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ

Intervenția promptă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au condus,…

19 ore ago

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

2 zile ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

2 zile ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

2 zile ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

2 zile ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, ALĂTURI DE COMUNITATE PRINTR-UN GEST CARE POATE SALVA VIEȚI

Astăzi, la inițiativa Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, tinerii…

2 zile ago