Categories: Sport

SCM Deva, în top, la „Cupa Constructorul”

Tenismenii de la clubul devean au avut patru prezenţe în finale la cele şase categorii de vârstă ale competiţiei dotate cu Cupa Constructorul, care s-a încheiat ieri la Hunedoara. Vlad Ştirbu (18 ani) şi Bogdan Bristan (14 ani) au câştigat trofeele puse în joc, iar Amanda Sapta (14 ani) şi Andrei Mihaloianis (18 ani) s-au mulţumit cu locul doi.

Munca învinge talentul

Cei doi sportivi de la SCM Deva, participanţi la categoria de vârstă 18 ani, şi-au învins toţi adversarii şi au ajuns faţă în faţă în finală. Plecat ca favorit, Andrei Mihaloianis a trebuit să se recunoască învins de ambiţiosul Vlad Ştirbu, care s-a impus cu 7-5 în setul decisiv, după ce ambii jucători şi-au adjudecat câte un set. „A fost o victorie a muncii şi seriozităţii în faţa talentului şi calităţilor genetice deosebite”, a comentat Lunella Maier, antrenoare la SCM Deva şi principala organizatoare a competiţiei.

Aur şi argint la 14 ani

Tenismenii de la SCM Deva au fost în prim-plan şi la categoria de vârstă 14 ani. Bogdan Bristan şi-a onorat statutul de favorit numărul unu al categoriei sale şi a câştigat competiţia la băieţi, după ce l-a învins în finală pe Alexandru Mureşan de la Tom tenis Cluj-Napoca, scor 4-6, 6-2, 7-6. Amanda Sapta, şi ea favorită numărul unu la feminin, a ajuns în finală, însă a fost învinsă de Miriam Bulgaru, de la TC Vlad Bucur Alba Iulia, după un meci în care nu s-a regăsit şi a pierdut cu 1-6, 2-6. „Bogdan Bristan a jucat bine şi a învins în finală un adversar arţăgos şi bine cotat. Mandy (Amanda Sapta n.r.) a făcut şi ea două meciuri bune în turneul de tenis al celor mai bune patru jucătoare de la categoria sa, însă, nu s-a concentart suficient în meciul pentru locul I. Oricum, talentul lui Mandy e mare şi e recunoscut şi pe plan internaţional, dovadă că a primit o invitaţie de a juca pentru un club din Germania”, a precizat antrenoarea Lunella Maier.
Raluca Ciufrilă, lidera clasamentului naţional de 14 ani şi a clubului SCM Deva, nu a participat la Cupa Constructorul, deoarece este prezentă la un turneu ITF la categoria 18 ani, în vreme ce Maria Orban, ocupanta locului trei naţional, a lipsit, din cauza unei accidentări. (C. Marinuţ)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

3 ore ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

3 ore ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

3 ore ago

Bărbat identificat și arestat preventiv după atacul asupra unei tinere în Hunedoara

Polițiștii din Hunedoara au iden­ti­ficat, în urma cercetărilor și a pro­batoriului administrat, un bărbat suspectat…

3 ore ago

Mandat de arestare pentru procurorul Bucurică, după scandalul din discoteca din comuna Ribița

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ieri arestarea de îndată a pro­curorului Radu…

3 ore ago

Sanatoriul Geoagiu – În linie dreaptă pentru noi servicii de îngrijire, cele paliative

Magdalena Șerban Îngrijirea paliativă este centrată pe îmbunătățirea calității vieții celor care suferă de boli…

3 ore ago