Categories: Sport

Marcu ţinteşte Olimpiada la… Cupa Mondialã

Arcaşul Răzvan Marcu, legitimat la SCM Deva – Minerul Aninoasa, participă, în această săptămână, cu lotul olimpic al României, pregătit de hunedoreanul Viorel Hăbian, la Cupa Mondială din Croaţia, având obiectivul de a acumula puncte pentru calificarea la Jocurile Olimpice „Londra 2012”.

La trântă cu liderii mondiali

Competiţia din Croaţia reuneşte cei mai buni trăgători de tir cu arcul din lume. Hunedoreanul Răzvan Marcu, care e multiplu campion naţional şi deţinător al mai multor recorduri naţionale, e în mare formă şi are ca obiectiv o clasare cât mai aproape de podium. Indiferent de locul pe care-l va ocupa în Croaţia, punctajul pe care-l va obţine Răzvan Marcu la această Cupă Mondială îi va aduce bonusuri importante pentru calificarea la Jocurile Olimpice de anul viitor.

Lideri la Cupa Federaţiei

În timp ce Răzvan Marcu ţinteşte la performanţe internaţionale, colegii săi de club au fost vedete, cucerind şapte medalii, la Cupa Federaţiei, desfăşurată la finalul săptămânii, la Rădăuţi. La arc olimpic, Daniel Călin s-a clasat pe locul I la seniori, Luminiţa Boroş şi Simona Băncilă au ocupat primele două poziţii ale clasamentului la senioare, iar Alexandru Rădoi a fost pe locul doi la juniori. În proba de arc compound, Nicu Mugur şi Gigi Puşcă au fost primii pe podium la individual seniori, iar în competiţia pe echipe, cei doi medaliaţi de la individual au obţinut locul I. Cu aceste rezultate, SCM Deva – Minerul Aninoasa a ocupat locul I în clasamentul pe cluburi, fiind urmate în clasamentul general de CSS Răduţi şi Aktiv Bucureşti.
Trebuie precizat că în calificări, arcaşii hunedoreni au stabilit două noi recorduri naţionale, după cum urmează: Gigi Puşcă – 682 puncte la 2x50m, iar echipa de arc compound, 2003 puncte.
La Cupa Federaţiei, au participat sportivi de la 11 cluburi din ţară şi anume: CSM Suceava, CSM Iaşi, SCM Deva – Minerul Aninoasa, CSS Rădăuţi, Aktiv Bucureşti, Citadel Dej, Besta Bucureşti, Kinetic Bucureşti, Atlantis Braşov, CSM Eforie, Cetate Râşnov. (C. Marinuţ)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

o zi ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

o zi ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

o zi ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

o zi ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

o zi ago