Categories: Sport

Şanse mici la aur


Componentele echipei olimpice de gimnastică a României au testat, ieri, aparatele oficiale de concurs Gymnova, de la Jocurile Olimpice Londra 2012, într-o sală de antrenament, situată în apropierea North Greenwich Arena, care va găzdui competiţia de gimnastică. Ponor & comp vor „dansa“ prima dată în balul olimpic în sesiunea de calificări, programată duminică, 29 iulie, la finalul căreia îşi pot asigura prezenţa în finalele individuale şi în cea pe echipe. Mariana Bitang, antrenoarea coordonatoare a lotului, a explicat că şansele la câştigarea medaliei de aur la echipe sunt mici. „Eu nu pot să zic nimic, atâta vreme cât nu am văzut anul acesta deloc echipele SUA şi Chinei şi nu ştim cum va fi Rusia. Deci, ceea ce pot eu să spun e că îmi doresc ca fetele să meargă mai bine ca la Europene şi atunci, suntem în cărţi“, a spus ea. România face parte din ultima subdiviziune, a cincea, la concursul preliminar din 29 iulie. Apoi, programul competiţiei de gimnastică de la JO va fi următorul: 31 iulie (de la ora 18:30) finala pe echipe; 2 august (de la ora 18:30) finala la individual compus; 5 august (de la ora 16:50) finala la sărituri; 6 august (de la ora 16:50) finala la paralele; 7 august (de la ora 16:47) finala la bârnă; 7 august (de la ora 18:23) finala la sol.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Asteptam mai multa performanta de la alte sporturi in care se invirt bani "fara numar", dar degeaba. Deci, propun sa nu mai minimalizam performanta fetelor noastre de aur si indiferent de rezultate, le multumim ca au ajuns acolo si le respectam munca. Sunt numai niste copile dar au palmele pline de bataturi, au in spate ani de munca, frustrari, regimuri alimentare drastice.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Fug de apă și săpun mai ceva ca dracul de tămâie. Situația este în­tâlnită într-o…

14 ore ago

Bulina albă

Toma Coconea, sportiv din Petroșani, ambasador al sportului montan Pentru că a găzduit în Parâng…

14 ore ago

Bulina neagră

I.D., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru conducere fără permis și…

14 ore ago

Medic condamnat pentru luare de mită, reţinut după ce ar fi recidivat. El lua șpagă și de hunedoreni pensionați pe caz de boală

Un medic din Sebeş condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită a fost…

14 ore ago

Coșmarul comercianților din Hunedoara, trimis la închisoare

Spărgătorul a fost acuzat și con­dam­nat pentru furt calificat în formă continuată, după cinci spargeri…

14 ore ago