Categories: FlashReportaj

Sângele albastru nu poate fi cumpãrat, însã casele nobililor, da

Cristina Ghenea

Aveţi bani de investit sau visaţi să trăiţi în locuri de basm? Se poate rezolva uşor, deoarece în judeţul nostru, pentru cei interesaţi, există mai multe opţiuni: castel, han sau conac.

La Mintia, castel de milioane de euro
Nici mai mult, nici mai puţin, decât cinci milioane de euro – acesta este preţul Castelului Gyulay Ferenc din Mintia, cel mai mare castel construit în stilul clasicist, existent la ora actuală în Ardeal. Castelul datează din secolul al XVII-lea, şi a aparţinut nobililor maghiari din Ardeal, din familia Gyulay. Acesta are mai mult de 10 camere şi a fost înălţat pe un domeniu princiar, care se întinde pe mai bine de cinci hectare şi care are acces la râul Mureş. Castelul păstrează în prezent, forma pe care contele Ludovic Gyulay i-a dat-o în anul 1834, când a renovat imobilul, modificându-l în stil clasicist. În grădina din jurul edificiului, au fost plantate specii rare de plante şi arbori, despre care legenda spune că au primit numele celor mai mari scriitori maghiari. În prezent, proprietarul castelului de la Mintia este Horvath Toldi Peter, un cetăţean maghiar, descendent al foştilor proprietari, stabilit în Australia de 30 de ani.

Cine doreşte un han bătrân de 250 de ani?

Construit în 1750, Hanul Piski din Simeria Veche este unul dintre cele mai vechi hanuri din România. Imobilul a avut o serie de proprietari, nobili ori ţărani înstăriţi, printre care şi baronul Gyorgy Banffy, fost guvernator al Transilvaniei şi descendent al uneia dintre cele mai vechi şi mai importante familii nobiliare ardelene. Între anii 1920 şi 1952, clădirea a fost folosită pe post de han. Actualul proprietar, Dana Todor, care locuieşte în Arad, a dobândit hanul în 1996, şi cere şapte sute de mii de euro pe clădirea monument. Problema e că ultimele renovări au fost făcute în urmă cu mai bine de 30 de ani şi imobilul aproape că a devenit o ruină, asta, în timp ce alte construcţii de pe domeniul ce se întinde pe o suprafaţă de 2 hectare, sunt deja la pământ. Potrivit administratorului public al oraşului Simeria, Adrian Bozdog, edilii simerieni intenţionează să cumpere imobilul pentru a-l restaura şi a-l include într-un circuit turistic, cerând în acest sens ajutorul Ministerului Culturii în anul 2009, de unde încă aşteaptă un răspuns.

Conac cu teren de tenis şi piscină
În comuna Ilia, pe un domeniu întins pe trei hectare, este construit de mai bine de 150 de ani, un conac al cărui actual proprietar este omul de afaceri Ionel Olteanu. Vechiul imobil a aparţinut unui preot rabin până în perioada comunistă, când acesta a fost nevoit să fugă din ţară. Draperiile şi scara interioară sunt păstrate încă de la inaugurarea conacului. În rest, acesta este restaurat şi are chiar şi piscină, teren de tenis, sală de biliard şi garaje. Potrivit site-ului www.eurovenus.ro, preţul conacului de la Ilia este de un milion de euro.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Este superb acest castel de la Mintia,el încorporeaza valoare istorica si valoare arhitecturala

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un proiect rămas fără piștari din puș­cu­lița statului este pe cale să stârnească și mai…

14 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost aleasă prim-vicepreședinte a femeilor social-democrate…

14 ore ago

Bulina neagră

Iosif N., din Vulcan, recidivist Pentru că este la un pas de a ajunge în…

14 ore ago

Arestat după ce a vândut droguri într-un local din Deva

Procurorii Direcției de Investigare a In­frac­țiunilor de Criminalitate Organizată și Te­ro­rism – Biroul Teritorial Hunedoara…

14 ore ago

Solicitările la 112 pe perioada caniculei, creștere cu 10 la sută în județ

Șeful DSU, Raed Arafat, a îndemnat ca în perioada de caniculă și mai ales în…

14 ore ago

Directorul unei firme, prins cu amanta, și-a amenințat soția că o omoară

Bărbatul de 47 de ani, din Petrila, a fost acuzat de săvârșirea infracțiu­nilor de amenințare…

14 ore ago