Carmen Cosman
Ţăranii şi comercianţii care vin cu marfă la vânzare în Piaţa Agroalimentară din municipiul Vulcan au fost luaţi la puricat de către poliţiştii care au efectuat un control, împreună cu reprezentanţii OPC şi ai Direcţiei Agricole Hunedoara.
Oamenii legii au vrut să vadă atât certificatele de producător, cât şi documentele de provenienţă a mărfii, în cazul societăţilor comerciale. Razia s-a desfăşurat cu echipe mixte de control, formate din reprezentanţi ai Biroului de Investigare a Fraudelor de la Poliţia Vulcan, Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi ai Direcţiei Agricole Hunedoara. „A fost un control pe linia comercializării de legume-fructe, precum şi a produselor de panificaţie. Au fost verificaţi toţi comercianţii, atât producătorii, cât şi societăţile comerciale”, a declarat Liviu Popa, şeful Formaţiunii Investigaţii Criminale de la Poliţia Vulcan. La finalul controlului, şase comercianţi au fost sancţionaţi, valoarea totală a amenzilor însumând 11.000 de lei, pentru contravenţii care vizează neafişarea ţării de origine a produselor. De asemenea, pentru două societăţi comerciale, se continuă verificările privind documentele de provenienţă a mărfurilor.
Poliţiştii anunţă că, în perioada următoare, vor continua acţiunile de control.
Gurile rele din târg șușotesc intens pe la colțuri despre un funcționar care a uitat…
Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…
Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…
O mamă în vârstă de 25 de ani și fiul ei de numai 6 ani…
Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…
Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…