Categories: Actualitate

Sancţiuni drastice pentru „doi bolnavi pe un pat”

Carmen Cosman

Pacienţii care au nevoie de internare într-un spital trebuie să se înscrie pe o listă de aşteptare, aşa încât unităţile medicale să nu se mai aglomereze.

 
Cel puţin, aşa prevede un proiect de lege, care presupune şi sancţiuni pentru spitalele care nu se vor conforma. Noul proiect de lege avertizează că unităţile care vor interna pacienţi peste numărul de paturi admis riscă amenzi între 3.000 şi 6.000 de lei. Ministerul Sănătăţii îşi propune, în acest fel, să evite supraaglomerarea spitalelor, ori pe cele de genul doi pacienţi într-un pat, ori trei în două paturi, cum s-a mai întâmplat şi în judeţul Hunedoara.

Ce se întâmplă dacă vin mulţi răniţi?
Chiar dacă intenţia Ministerului Sănătăţii este bună, în realitate, însă, măsura trebuie extrem de bine gândită. De exemplu, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, ar putea exista un număr mare de pacienţi care necesită internarea în urma unui accident de circulaţie, care s-ar suprapune peste cei deja internaţi. „În mod normal, spitalul nu lucrează ca o fabrică şi nu poţi să respecţi planificarea. De un an, nu s-a întâmplat să avem doi pacienţi într-un pat, dar ce ar fi dacă se produce un accident de maşină şi îţi vin, de exemplu, 40 de pacienţi? Prin natura lui, Spitalul Judeţean primeşte toate urgenţele”, a precizat managerul unităţii, Silviu Didilescu. În plus, acesta a precizat că nici populaţia nu este pregătită, mai ale în mediul rural, pentru o conduită sanitară normală, care implică vizite regulate la medicul de familie, care poate recomanda un  specialist şi, doar în ultimă instanţă, internarea într-un spital. În România, de cele mai multe ori, bolnavii îşi poartă pe picioare afecţiunile, de multe ori, în lipsa unui medic de familie, şi cer ajutor de specialitate doar în situaţiile limită.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că într-o primărie de la noi se în­tâmplă ca într-un…

10 ore ago

Încotro mergem? Din rău în mai rău

Ministrul Muncii, Florin Manole (foto), a declarat ieri că eco­nomia României se confruntă cu proble­me…

10 ore ago

Bulina albă

Liliana Stolnicu, managerul Sanatoriului de Pneumo­ftiziologie Brad Pentru investițiile pe care le implementează din finanțări…

10 ore ago

Bulina neagră

B.T., din municipiul Deva Pentru că a fost prins conducând mașina fiind sub influența drogurilor.…

10 ore ago

EȘECURI, CONTRADICȚII ȘI CONFUZII LA VÂRFUL PNL HUNEDOARA

Într-o tentativă grosolană de a falsifica reali­ta­tea și de a șterge cu o cârpă murdară…

10 ore ago

I-a furat idenitatea și a făcut credit pe numele său

Un bărbat din Uricani s-a trezit dator la un IFN după ce a încercat să…

10 ore ago