Categories: Actualitate

Suspiciune de coronavirus la Deva

Adriana Năstase

Ieri, la Spitalul de Urgenţă din Deva a fost adus un pacient cu suspiciune de coronavirus. Potrivit Ceciliei Birău, medic şef al Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, un pacient era ieri la UPU la spitalul devean. Pacientului i s-a prelevat probe, care vor fi trimise într-un centru, iar în 24 de ore, maximum 48 de ore vom afla dacă este vorba de coronavirus sau nu. Managerul unităţii medicale devene a afirmat că pacientul va fi internat la Secţia de Infecţioase.

Tot ieri, doi hunedoreni au fost amendaţi cu câte 20.000 de lei fiecare, după ce au sosit din Bergamo, Italia, au părăsit domiciliul, şi au mers să-şi facă paşapoarte noi. La sediul Serviciului de Paşapoarte ei au făcut scandal, deoarece poliţiştii au tăbărât peste ei, după ce cei de la DSP nu i-au putut contacta pe cei doi.

În judeţ sunt 20 de locuri  de carantină
În acest moment, conform unui ordin al Ministerului Sănătăţii, 10 la sută din paturile de terapie intensivă din spitalele României sunt rezervate eventualelor cazuri de infectare cu coronavirus. Există 92 de paturi de terapie intensivă la spitalele de boli infecţioase şi centrele dedicate, alte 2.500 de paturi de boli infecţioase. Până acum în România sunt 38 de persoane în carantină, peste 11.300 în autoizolare şi şase cazuri confirmate, dintre care un pacient vindecat. De asemenea, restul pacienţilor confirmaţi au o stare bună, au explicat oficialii Ministerului Sănătăţii, care arată că, până în prezent, a fost efectuat un număr de 576 de teste.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

12 ore ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

12 ore ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

o zi ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

o zi ago