Şampania în pahare de plastic şi fasolea cu ciolan

Nu ştiu câţi îşi mai amintesc confruntarea finală pentru Primăria generală a Capitalei din 1996. Se „băteau” Victor Ciorbea şi Ilie Năstase, ultimul, sigur că popularitatea sa din tenis îi va fi de mare folos. I-a şi fost, dar nu îndeajuns. Oamenii îşi doreau să rămână acolo sus, pe podium, nu să coboare în arena lipsită de fair-play a politicii. Numai că Năstase a făcut atunci şi o gafă care l-a costat destul de mult din punct de vedere al imaginii şi probabil şi al simpatiei.
La un moment dat, în studio s-a băut şampanie. Turnată nu în pahare de sticlă, cu picior, după regulile artei, ci în pahare de unică folosinţă, din ţiplă. Obişnuit al recepţiilor de pe Croazetă, Ilie Năstase nu s-a putut abţine şi cu o uşoară grimasă şi-a arătat dezaprobarea pentru cei care beau şampanie din pahare de plastic. Replica – uşor populistă – a lui Ciorbea nu a întârziat. A spus ceva de genul: eu, domnule Năstase, sunt om simplu, nu sunt obişnuit cu şampanie şi caviar, ca dumneavoastră, dar poate tocmai de aceea voi fi un primar mai bun, apropiat de ceilalţi… Bineînţeles că a punctat. Nota 10 pentru Năstase, care a şi declarat apoi că intenţia sa de implicare politică a fost o greşeală.
O greşeală din care, iată, au învăţat şi alţii. Popor mioritic, încă mult-rural, românii nu au posibilitatea să ajungă la Cannes decât în număr redus şi poate nici nu apreciază cum se cuvine fineţurile de „grand-maison”. Cum politica nu se face în cluburi de fiţe, ci cu poporul, iată că trataţiile sunt şi ele în consecinţă. Nu cu un sandwich şi un gin, nu cu un whisky „on the rocks” au fost aşteptaţi potenţialii doritori de alt partid, ci neaoş, cu ciolan şi fasole. Şi mai mult decât atât – ciolanul şi fasolea, cu un ascendent pentru ciolan, reprezintă simbolul aproape statuar al implicării politice româneşti, idealul de atins, interesul major care transformă politicianul onest în drogat legat de ochi, lait-motivul folosit pentru a caracteriza o întreagă lume. Deci, dacă tot este celebru, ciolanul (asezonat cu fasole, pentru a aluneca mai uşor pe gâturile doritorilor) a părăsit soclul simbolic şi a coborât printre noi, odată cu adeziunea, că doar pe vremuri de criză bonusul (fasolea, n.a.) nu se dă moca.
Dacă primarii cu pricina ar fi fost aşteptaţi cu o cafea şi un fursec, era de înţeles. Când am văzut/ auzit/citit că au fost aşteptaţi cu câte o porţie de fasole cu ciolan, eu, unul, le-am iertat orice trădare, pusă sau nu în operă. Nu ne rămâne decât să fim mândri – noi suntem, fără doar şi poate, români!