Categories: Sport

Salvarea de la retrogradare, o misiune tot mai grea pentru Cetate

Ovidiu Mănăstire

Echipa antrenată de slovenul Ivan Cop va rămâne şi fără cele trei puncte acumulate în urma victoriei cu CSM Ploieşti, după ce gruparea prahoveană va fi exclusă din campionat pentru a doua neprezentare la un joc. Astfel, Cetate va înfrunta duminică pe CSM Roman, în etapa a X-a, având cinci puncte mai puţin decât principalele contracandidate la evitarea retrogradării directe, CSU Danubius Galaţi şi CSM Unirea Unirea Slobozia.

Şi locul de baraj e greu de obţinut
Deşi în mod matematic, excluderea Ploieştiului nu afectează pe Cetate, pentru că nici Galaţiul şi nici Slobozia nu au întâlnit gruparea prahoveană, nebeneficiind de câte trei puncte sigure, revenirea la zero în clasament poate avea un impact psihologic. Practic, gruparea alb-albastră nu mai poate spera decât la ocuparea unui loc care duce la barajul de promovare-retrogradare dar şi acesta e greu de obţinut, în condiţiile în care are înfrângeri în meciurile cu contracandidatele directe, Slobozia şi Ploieşti, acestea mai reuşind şi unele rezultate surpriză.

Încearcă surpriza în faţa unei trupe puternice
Cetate va încerca să scoată puncte din meciuri cu adversari mult mai puternici în privinţa loturilor iar partida cu CSM Roman este un exemplu elocvent. Gruparea din Moldova nu are un sezon foarte reuşit, deşi dispune de handbaliste valoroase precum Luciana Marin, Carmen Stoleru, Iryna Glibko, Clara Vădineanu sau Tereza Pâslaru. Trupa nemţeană ocupă locul 9 în clasament, cu 11 puncte, şi l-au instalat de curând în funcţia de antrenor pe Gheorghe Covaciu. În ultima etapă, CSM Roman a învins pe teren propriu pe U. Cluj, scor 27-25. Partida Cetate Deva – CSM Roman se va juca duminică, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor din reşedinţa judeţului. Meciul va fi arbitrat de Diana Florescu (Piteşti) şi Ana Maria Stoia (Bucureşti).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

12 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

12 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

12 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

12 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

13 ore ago