Salariații din Finanțe nu renunță la proteste

Vineri a fost a doua zi de proteste spontane la mai multe administraţii fis­cale din ţară, printre care și Hunedoara. Angajații din trezorerii au protestat în mai multe orașe din țară.

Fără discrepanțe
Potrivit BNS, peste 15.000 de an­ga­jaţi din structurile Ministerului de Fi­nanţe din toată ţara au declanşat proteste spontane şi în 11 august, ne­mulţumiţi de măsurile propuse de Exe­cutiv pentru reducerea cheltuielilor bugetare, în condiţiile în care acestea ar putea afecta peste 22.000 de per­soane din sistem. ”Promisiunile pe care le-am făcut sindicatelor din finanţe săptămâna trecută au fost ghidate de responsabilitatea noastră în raport cu dezvoltarea economică echilibrată şi sustenabilă a ţării. Mi-am asumat că mă voi lupta pentru profesioniştii care fac diferenţa. În acest sens, depunem eforturi pentru a ne asigura că pro­pu­nerile agreate ajung pe masa Guvernul României săptămâna aceasta. Astăzi, majoritatea sindicatelor au avut la Mi­nisterul Finanţelor reprezentanţi care au putut vedea Memorandumul ce cu­prinde demersurile agreate pentru im­ple­mentarea măsurilor stabilite îm­pre­ună, document cu care au fost de acord. Cu această ocazie, ne-au trans­mis că vor amâna acţiunile de protest pe care le pregăteau”, a arătat Marcel Boloş, luni seară, într-o postare pe Facebook. El a menţionat că, separat, au avut loc discuţii tehnice pe tema proiectului de ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru înlăturarea discre­pan­ţelor salariale înregistrate la nivelul sistemului finanţelor publice. În 11 august, ministrul Finanţelor Marcel Boloş a dat asigurări, în contextul pro­testului spontan al angajaţilor insti­tu­ţiei, că toţi îşi primesc salariile şi nu vor fi probleme cu plăţile.
„Nu cerem măriri salariale. Cerem res­pectarea statului de drept, acest lucru însemnând respectarea legii și a hotărârilor judecătorești. Cerem, ca la muncă egală, să fie salarii egale{„, a de­clarfat Mircea Igreț, liderul sindical al finanțiștilor hunedoreni. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Activarea facturii electronice PPC echipează cu panouri fotovoltaice o școală din județul Timiș

Panouri fotovoltaice pentru școli, energie pentru tine   Trecerea la factura electronică este, pentru majoritatea…

12 minute ago

În urmă cu puțin timp, pe raza localității Peștișu Mare, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autobuz, în care se aflau în total, 11 persoane

Pentru gestionarea situației de urgență, au fost mobilizați pompierii Detașamentului Hunedoara cu o autospecială de…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

21 de ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

21 de ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

21 de ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

21 de ore ago