Salariaţii CEH, cu mic, cu mare, în şomaj tehnic prin rotaţie

Într-un comunicat, conducerea Complexului Energetic Hunedoara anunţă că din 21 aprilie, din cauza cererii scăzute de energie electrică, activitatea societăţii se reduce.

Măsura se aplică până în 16 mai 2020. Astfel, în perioada 21.04.2020 – 30.04.2020 se aplică măsura şomajului tehnic, prin rotaţie, două zile consecutive/salariat. În perioada 04.05.2020 – 16.05.2020, prin rotaţie, trei zile consecutive/salariat.
„Zilele de şomaj tehnic se efectuează prin rotaţie, aşa încât să asigurăm şi funcţionarea grupurilor energetice şi a exploatărilor miniere. Toţi cei aproximativ 4.100 angajaţi ai CEH SA, directorul general, directorii de sucursale, vor efectua zilele de şomaj. Pe perioada şomajului tehnic, salariaţii CEH SA vor beneficia de o indemnizaţie reprezentând 75 la sută din salariul de bază, suportată din bugetul asigurărilor pentru şomaj. Angajaţii care au salarii sub 4.000 de lei vor primi o indemnizaţie de sprijin, suportată de angajator, în valoare de 1,1 la sută din salariul de bază pentru ziua în care aceştia se află în şomaj tehnic. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

o oră ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

21 de ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

21 de ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

21 de ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

21 de ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

21 de ore ago