Sorina Popa

Deputatul PDL Dan Păsat a scăpat, ieri, basma curată, după ce parlamentarii nu au votat pentru ridicarea imunităţii lui, solicitare cerută de DNA. În urma votului, legat de acest subiect, opoziţia le-a urat celor de la putere „să vă arestaţi bine”.
 

„I-am lăsat să se descurce singuri”
„Am participat la şedinţă, dar ne-am abţinut de la vot. Am refuzat să votăm, toţi parlamentarii de la PNL şi PSD, ca să îi lăsăm pe cei de la putere să-l trimită în judecată pe deputatul Dan Păsat. Asta, deoarece când s-a votat pentru ca deputatul PDL Monica Iacob Ridzi să fie trimisă în judecată, am fost acuzaţi că o susţinem pe aceasta. Şedinţa pentru Păsat a avut cvorum. Am vrut ca toate voturile să aparţină parlamentarilor puterii. Altă dată au trecut, doar cu voturile celor de la PDL şi ale celor care susţin puterea, impozitul forfetar sau tăierea pensiilor. I-am lăsat şi acum, dar nu s-au descurcat”, a afirmat Bogdan Ţîmpău, deputatul PNL în Colegiul Deva. 

De ce este acuzat deputatul Păsat
Potrivit DNA, în perioada 2009-2010, Dan Păsat, în calitate de deputat, iar din data de 21 decembrie 2009 şi de secretar general al Partidului Democrat Liberal, în cadrul organizaţiei judeţene Giurgiu, cu încălcarea regimului incompatibilităţilor în exercitarea demnităţii publice de parlamentar, prin acţiuni de şantaj ori prin folosire a autorităţii şi influenţei ca om politic decurgând din funcţia de conducere din partid, a acţionat pentru a obţine, pentru sine sau pentru persoane apropiate, beneficii necuvenite, provenind din contractele de achiziţii publice încheiate cu primării de pe raza judeţului Giurgiu şi derulate prin firma sa-SC Prod Invest SRL, pe care o controla şi o conducea în fapt. Atunci când a întâmpinat opoziţie din partea reprezentanţilor administraţiei publice locale ori a firmelor care îşi adjudecaseră contractele de achiziţie publică, inculpatul a recurs la diverse forme de intimidare, mergând până la ameninţări şi acte de violenţă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă vrea sa se înscrie într/un partid dar…

12 ore ago

Bulina albă

Lucian Albu Weber, primarul comunei Hărău Pentru că a finalizat lucrările de reabilitare și modernizare…

12 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Brad Pentru că a primit un ordin de protecție, după ce a…

12 ore ago

Polițiștii hunedoreni atrag atenția asupra pericolului de electrocutare: „selfie-ul pe tren nu ia like-uri. Ia vieți!”

Polițiștii hunedoreni au desfășurat o acțiune de pre­venire a accidentelor produse prin elec­trocutare, în cadrul…

12 ore ago

Incendii peste incendii

Ieri, 50 de pompieri militari de la sub­unitățile de intervenție ale ISU Hunedoara au continuat…

12 ore ago