Să ne cunoaştem patria…

Nici nu bănuiţi ce efecte pozitive pot avea lucrările la drumuri, cele care duc la blocaje de circulaţie.
Zilele trecute, a trebuit să duc pe cineva la Alba Iulia. Venise cu maxi-taxi şi m-a avertizat că pe la Orăştie e blocaj, aşa că venise pe alt drum, nu-l ştia în întregime. Am bănuit că pe la Gelmar, dar ştiam şi de un alt drum, pe malul Mureşului, care iese dinspre Alba Iulia în drumul spre Geoagiu. Aşa că am pornit pe acolo.
Până la Gelmar, multă lume ştie drumul. Dincolo, relativ puţini. Se trece prin satul Băcăinţi, acolo unde există şi posibilitatea de a traversa Mureşul cu brodul, pod plutitor, pentru cei care nu ştiu. De acolo, drumul merge mereu pe malul râului, printr-un peisaj foarte pitoresc, colorat într-un verde plăcut, cu terminaţiile Apusenilor coborând domol spre Mureş, cu câmpurile frumos lucrate şi sate prin care nu trecusem niciodată.
Există o porţiune de drum neasfaltată, de vreo cinci kilometri, care îţi permite să admiri peisajul. Se simţea cumva acel calm ardelenesc, am văzut chiar un Mercedes cu număr de Bucureşti oprit, cu oameni care se uitau calmi, fără nervi, peste câmpul ce desparte drumul de Mureş.
Ajungi la Vurpăr, treci din nou Mureşul spre Vinţul de Jos, în dreapta sunt ruinele Castelului Martinuzzi, pe vremuri o splendidă clădire în stil renascentist, din păcate, astăzi nu doar în ruină, dar chiar în pericol de a se distruge complet.
De aici, traseul este cel clasic, dar ai senzaţia, pentru 30 de minute, că ai călătorit puţin prin altă lume, chiar dacă doar câteva sute de metri şi un râu desparte cele două drumuri. Treci dintr-o Românie mai arhaică, într-una mai modernă, cu un fel de regret coşbucian.
Desigur că, nu toţi simt la fel. Asta a fost senzaţia mea.