Categories: Comunitate

Bani europeni pentru modernizarea a 70 de kilometri de drumuri judeţene

Natalia Bumbac

Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara se pregăteşte să acceseze fonduri europene pentru modernizarea a peste 70 de kilometri de drumuri judeţene, fiind vorba de culoarul Mureş Nord, delimitat de localităţile Ilia şi Gelmar. În şedinţa din luna mai, consilierii judeţeni au adoptat o hotărâre privind indicatorii tehnico-economici ai proiectului, urmând ca documentaţia să fie transmisă către organismele finanţatoare, respectiv către Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Vest.
Potrivit lui Daniel Andronache (foto), vicepreşedinte al CJ Hunedoara, în prezent, documentaţia proiectului se încarcă pe MySMISS, o aplicaţie informatică destinată cererilor de finanţare pe fonduri europene. Totodată, cererea de finanţare va fi depusă la ADR Vest până la jumătatea lunii iulie. Valoarea totală estimată a proiectului este de 161.742.850 de lei, din care 158.404.731 de lei vor fi solicitaţi din fonduri europene nerambursabile, restul sumei fiind contribuţia proprie din bugetul judeţului.
Traseul culoarului Mureş Nord este format din segmente din cinci drumuri judeţene, respectiv 706A, 761, 107A, 705, 705H şi străbate 12 localităţi, cumulând o populaţie de peste 150.000 de locuitori. Culoarul Mureş Nord porneşte de la limita judeţului Alba din DN7, localitatea Gelmar şi continuă prin Geoagiu-Băi – Bobâlna – Rapoltu Mare – Uroi – Chimindia – Hărău – Bârsău – Şoimuş – Brănişca, încheindu-se în DN7, în localitatea Ilia. Modernizarea acestui traseu de drumuri judeţene nu este singurul proiect pentru care CJ Hunedoara încearcă să acceseze fonduri europene pentru a-l moderniza. Autorităţile judeţene au întocmit un alt proiect care prevede modernizarea altui drum judeţean, respectiv Hunedoara – Călan.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

o zi ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

2 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

2 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

2 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

2 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

2 zile ago