Categories: Stiri

Ştiri – 20.06.2009

A plecat cu banii soţiei în staţiune
Poliţia municipiului Lupeni a fost sesizată de o pensionară, Ana M., de 61 de ani, din localitate, că soţul ei, în vârstă de 41 de ani, fără ocupaţie, a plecat în Staţiunea Geoagiu Băi. Poliţiştii au stabilit în scurt timp, însă, că bărbatul a plecat de acasă, luând cu el cardul bancar al soţiei şi suma de 1.000 de lei.
Furt din magazin
Membrii unei patrule mixte poliţie-jandarmerie au fost sesizaţi că două persoane au fost surprinse în timp ce încercau să sustragă mai multe produse dintr-un supermarket din municipiul Hunedoara. Constantin I., de 36 ani şi Delia I., de 27 ani, din municipiul Vulcan, au fost depistaţi de către agenţii de pază, în timp ce încercau să sustragă cafea şi mai multe sticle cu băuturi alcoolice. Cercetările sunt continuate de Poliţia municipiului Hunedoara. (A. Năstase)
Luni începe Bac-ul
Peste 220.000 de elevi, repartizaţi în 622 de centre de examen, vor participa la sesiunea de vară a examenului de bacalaureat, care începe luni, cu probele orale eliminatorii, prima dintre ele fiind la Limba şi literatura română. Această primă probă orală a examenului de bacalaureat din 2009 se va desfăşura, luni şi marţi. Candidaţii vor intra în săli, în ordinea afişată la centrele de examen, respectându-se ora prevăzută de comisie pentru fiecare grupă. (A. Năstase)
Firmele, incluse în programul “Rabla”
Firmele vor fi incluse în programul naţional de înnoire a parcului auto, denumit şi „Rabla“, însă vor putea achiziţiona maximum 10.000 de unităţi, au declarat surse ministeriale. Din totalul fondurilor pentru programul „Rabla“, care se ridică la 228 milioane lei, suma de 190 milioane lei, echivalentul primei pentru 50.000 de unităţi, este alocată persoanelor fizice, potrivit unui document guvernamental. Diferenţa de 38 milioane lei, pentru 10.000 de unităţi, reprezintă banii alocaţi firmelor, când acestea vor intra în programul naţional de stimulare a înnoirii parcului auto. (A. Năstase)
Pedeapsă mai mică pentru alba-neagra
Pedeapsa minimă cu închisoarea pentru persoanele care organizează jocuri tip alba-neagra, lupte de câini şi cocoşi sau curse auto, va fi redusă de la doi ani la un an, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă. Conform legii actuale, persoanele care organizează astfel de evenimente sunt sancţionate cu închisoare de la doi la cinci ani sau cu amendă. Potrivit ordonanţei, va fi considerată infracţiune şi se va sancţiona cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă şi organizarea de jocuri de noroc prin intermediul sistemelor de comunicaţii de tip Internet sau Intranet, precum şi prin intermediul altor sisteme de comunicaţii (sisteme de telefonie fixă sau mobilă) sau asimilate acestora, ca şi prin intermediul reţelelor de televiziune sau radio. (A. Năstase)
FMI: Ritmul de scădere a economiei mondiale s-a temperat
Ritmul de scădere a economiei mondiale s-a temperat, iar Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-ar putea îmbunătăţi prognoza privind evoluţia din 2010, a declarat directorul general adjunct al FMI, John Lipsky. Cu toate acestea, condiţiile financiare nu sunt nici pe departe normale, iar economia mondială este, încă, în recesiune, a avertizat Lipsky. FMI şi-a îmbunătăţit prognoza de creştere economică mondială pentru 2010, la 2,4 la sută, de la 1,9 la sută în aprilie, ca urmare a efectelor pozitive ale programelor de relansare implementate în ultimele luni.
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Orăștie au emis ordine de protecție provizorii și au reținut doi bărbați în urma unei agresiuni

La data de 26 iulie 2026, în jurul orei 02:07, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

3 ore ago

Un pui de barză căzut din cuib, salvat de pompieri şi de comunitatea locală din Ţebea

Un pui de barză, care şi-a rupt o aripă după ce a căzut din cuib,…

3 ore ago

Polițiștii din Petroșani au întocmit dosar penal și emis un ordin de protecție provizoriu într-un caz de violență în familie

În noaptea de 27 iulie 2026, în jurul orei 00:24, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

3 ore ago

Gura lumii

Panică mare în re­gi­unea sudică a județului! O trupă întreagă de afaceriști, șefi de insti­tuții…

3 ore ago

Bulina albă

Ancuța Iordănescu, președintele Asociației Copii pentru Viitor Pentru caravana educațională „Prânzul comunitar”, proiect care aduce…

3 ore ago

Au spus PAS SCUMPIRII APEI ȘI CANALIZĂRII! Interviu cu directorul general al APA PROD S.A. Deva, ing. Dorin Gligor

De la 1 iulie 2026, locuitorii din mai multe județe ale țării vor scoate mai…

3 ore ago