Categories: ActualitateFlash

Să fie vorba de o numire politică?

Carmen Cosman
Numirea lui Simion Molnar (foto) în funcţia de director adjunct al Colegiului Naţional „Cetate” Deva a readus în discuţie implicarea politicului în toate domeniile de activitate, inclusiv în învăţământ.
Renumit şi apreciat profesor de istorie, conservatorul Simion Molnar a ajuns director adjunct la un colegiu cu specific sportiv, respectiv Colegiul Naţional „Cetate” Deva, deşi în aparenţă, nu are nici o legătură cu acest domeniu de activitate. Din acest motiv, în mediile politice hunedorene, circulă informaţia conform căreia numirea s-a făcut pe criterii politice, Molnar fiind prim-vicepreşedinte al PC Hunedoara, judeţ unde USL are încă suficientă influenţă. Simion Molnar neagă aceste acuzaţii şi spune că la baza numirii sale a stat strict experienţa managerială. „Această chestiune a numirii pe criterii politice este o aiureală şi nu are nici o legătură cu realitatea. S-a ţinut cont de activitatea managerială. A contat faptul că, de-a lungul celor 20 de ani, am avut o activitate managerială încununată cu rezultate foarte bune. Peste tot pe unde am fost, am lăsat lucrurile foarte bine orânduite”, a precizat Molnar.
Şi inspectorul general şcolar Alexandru Lăutaru vorbeşte tot despre experienţa managerială, când vine vorba despre numirea lui Simion Molnar la Colegiul Naţional „Cetate” Deva. „A fost numit director adjunct cu delegaţie, datorită experienţei manageriale. Domnul Bădoi se va ocupa de secţia sportivă, iar domnul Molnar este la învăţământul de masă”, a declarat Lăutaru, care spune că Simion Molnar are şi o foarte bună colaborare cu Adrian Liga, directorul unităţii şcolare amintite.
MesagerulHunedorean

Recent Posts

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

28 de minute ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

29 de minute ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

3 ore ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

8 ore ago

Szell Lorincz, noul prefect de Hunedoara

De astăzi, noul prefect al județului este Szell Lorincz (UDMR). El este singurul care a…

8 ore ago

POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA AU IDENTIFICAT ȘI REȚINUT UN TÂNĂR BĂNUIT DE COMITEREA UNEI TÂLHĂRII CALIFICATE

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Hunedoara au reușit identificarea și reținerea unui tânăr…

12 ore ago