S-au trezit cu ministrul Vela la uşă!

Adriana Năstase

Ministrul de Interne, Marcel Vela, i-a luat prin surprindere pe cei care lucrează la Dispeceratul 112 din Deva! Ei s-au trezit cu ministrul într-o vizită inopinată.
„Astăzi (n.r.-vineri 13 noiembrie), aflându-mă în deplasare în teritoriu, am făcut o vizită neanunţată la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Hunedoara si la Dispeceratul pentru situaţii de urgenţă al judeţului Hunedoara. Am vrut să-i cunosc, astfel, pe oamenii care au grijă de acest judeţ, să-i văd la lucru şi să le arăt că sunt cu adevărat aproape de ei. Nu m-am dus să controlez, ci dimpotrivă să-i încurajez!
Au fost foarte surprinşi de prezenţa mea printre ei, dar într-un fel am simţit că aveau nevoie să ştie că nouă ne pasă! Iar eu sunt unul dintre cei care chiar îmi pasă, cu atât mai mult cu cât am văzut pe chipurile colegilor mei preocuparea, impli­ca­rea, dar şi grija pentru cei în slujba cărora se află. Şi chiar dacă era vineri după-amiază, un moment în care pentru cei mai mulţi dintre noi începe weekendul, în inspectorat lumea era la lucru.
Am certitudinea că aceeaşi atmosferă aş fi gă­sit-o în oricare altă structură a ministerului meu, pentru că acesta este spiritul echipei MAI! Vreau să le transmit astăzi tuturor colegilor mei mul­ţu­miri pentru modul profesionist în care îşi fac da­toria faţă de ţară şi faţă de români! Vă salut cu respect!”, a scris ministrul Marcel Vela pe contul său de Facebook.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

56 de minute ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

o oră ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

o oră ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

o oră ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

o oră ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

o oră ago