Un grup de patru turişti care s-a rătăcit pe munte şi un bărbat care s-a accidentat la cap au avut nevoie de ajutorul salvamontiştilor din Masivul Retezat, în cadrul unor acţiuni de salvare desfăşurate în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică pe Culmea Lolaia şi în zona Lacului Bucura.
Cei patru turişti care s-au rătăcit pe Culmea Lolaia au fost găsiţi de echipa Salvamont Hunedoara, care se afla de serviciu la Baza de permanenţă Salvamont din staţiunea Râuşor. Ei au fost aduşi, fără probleme, la baza muntelui, chiar dacă membrii grupului nu erau pregătiţi pentru o excursie în Retezat. „O informare insuficientă despre traseul propus, un echipament necorespunzător şi lipsa lanternelor a condus la ceea ce a constituit o noapte albă, atât pentru acest grup, cât şi pentru salvatorii montani participanţi la acţiune”, a informat Serviciul Public Judeţean Salvamont Hunedoara.
Un alt turist, care a suferit un traumatism cranian din cauza unei accidentări suferite în zona Lacului Bucura, din Retezat, a fost salvat de către salvamontiştii din Valea Jiului prezenţi la punctele de permanenţă Bucura şi Poiana Pelegii.
După ce i s-a acordat primul ajutor, bărbatul a fost transportat de către salvatorii montani, cu o targă specială, în Poiana Pelegii, de unde a fost preluat de un echipaj SMURD şi dus la spital. (A.Năstase)
50 de persoane au fost evacuate din cauza unui incendiu izbucnit în această dimineață la…
Dintr-o regretabilă eroare, în paragraful referitor la turism din comunicatul nostru anterior au fost prezentate…
Se pare că noile radare tip pistol au primit update: acum detectează nu doar viteza……
Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că într-o primărie de la noi se întâmplă ca într-un…
Ministrul Muncii, Florin Manole (foto), a declarat ieri că economia României se confruntă cu probleme…
Liliana Stolnicu, managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad Pentru investițiile pe care le implementează din finanțări…