Categories: Actualitate

S-au încăierat pe stradă

Trei bărbaţi puşi pe scandal au fost sancţionaţi de poliţişti cu câte o amendă de 5.000 de lei, dar sunt şi cercetaţi penal. Incidentul a avut loc în comuna Hărău, iar o femeie a trăit o spaimă soră cu moartea după ce s-a trezit cu scandalagi în curtea ei.
„Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Şoimuş au fost sesizaţi de o femeie din comuna Hărău că, în timp ce se afla la locuinţa sa, trei bărbaţi din localitate au provocat scandal pe drumul public, după care au pătruns fără drept în curtea locuinţei sale, unde au continuat scandalul. În cel mai scurt timp, la faţa locului au sosit poliţiştii, care au aplanat conflictul şi au stabilit că între cei trei bărbaţi (în vârstă de 26, 28 şi 43 de ani – ultimii doi) a avut loc un conflict spontan, context în care tânărul de 26 de ani a fugit, fiind urmărit de ceilalţi doi bărbaţi, inclusiv în curtea femeii care a solicitat intervenţia poliţiştilor”, a informat IPJ Hunedoara.
Poliţiştii au stabilit că indivizii nu aveau declaraţiile prevăzute de Ordonanţa Militară şi nu-şi puteau justifica prezenţa pe stradă sub nici o formă, astfel că i-au amendat. Totodată, pentru că au dat buzna în curtea femeii, celor trei le-a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de violare de domiciliu. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

o zi ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

o zi ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago