Categories: Eveniment

S-a supărat pe bancomat

A murdărit cu vopsea albastră monitorul unui ATM din centrul municipiului Petroşani, iar ulterior, le-a declarat poliţiştilor că forţe oculte l-au îndemnat să distrugă bancomatul BRD. Mare a fost surpriza angajaţilor BRD Petroşani, dar şi a clienţilor, când au găsit monitorul bancomatului plin de vopsea albastră. Poliţiştii l-au identificat în scurt timp pe autorul faptei, mai ales că au avut la dispoziţie imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale băncii. Autorul este un bărbat de 40 de ani, din Petroşani, care se externase vineri dimineaţa din secţia de psihiatrie a Spitalului de Urgenţă Petroşani, acesta nefiind pentru prima dată acolo. „Bărbatul a ajuns la Poliţie, unde i s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de distrugere”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Dacă se va dovedi că a avut discernământ în momentul comiterii faptei şi va fi găsit vinovat de instanţa de judecată, bărbatul riscă pedeapsa cu închisoarea de la o lună la trei ani sau amendă. (C. Cosman)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie dă con­ce­dii medicale cum do­rește inimioara ei. Zvo­nerii au…

17 ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok Băneasă, inventator Pentru că toate cele şase invenţii şi programe ale Academiei Inventcor…

17 ore ago

Bulina neagră

R.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

17 ore ago

Proxenet din Petroșani – în pușcărie pentru că n-a achitat daunele victimelor

Individul aflat în Penitenciarul Deva a fost condamnat de către o instanță din Alba Iulia…

17 ore ago

Parteneriat între Hunedoara și China

Ieri, într-o superbă zi de toamnă, cu lumina blândă a soarelui și un cer senin,…

17 ore ago

Au găsit o grenadă

Ieri, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, echipajul pirotehnic din cadrul…

17 ore ago