În 30 septembrie, în cadrul Hotelului Maier din municipiul Hunedoara, membrii CARP Speranţa Hunedoara se vor putea bucura de cea de-a treia ediţie a Balului Seniorilor, prilej cu care se va organiza adunarea festivă dedicată Zilei Internaţionale a Vârstnicilor.
“Nu vor lipsi pogramul artistic, dansul, distracţia şi totodată, celebrarea a 12 familii, membrii ai CARP Speranţa, care au împlinit cinci decenii de convieţuire. Premergător acestui eveniment, avem şi câteva excursii şi pelerinaje (la Râmnicu-Vâlcea, Bran, Predeal, Sinaia, Târgovişte, Topoloveni, Şugag etc.) Totodată, membrilor cu venituri lunare sub 600 de lei (cca. 45 de persoane), le vom acorda ajutoare nerambursabile provenite din participarea la campania socială «Daţi 1 leu pentru pensionarii săraci». De asemenea, aşteptăm, cu ocazia acestei zile speciale, şi sprijinul financiar din partea Guvernului României. O să stabilim nominal, persoanele care vor beneficia de acest ajutor. Până una-alta, ne ajutăm cum putem. Doar aşa, lozinca noastră – Ajută-te, dacă vrei să fii ajutat, prin noi şi pentru noi! – prinde viaţă prin acţiunile pe care le întreprindem în sprijinul celor care la ora actuală se confruntă cu multiple probleme determinate de starea de fapt a naţiunii”, a precizat Ovidiu Morariu (foto), preşedintele CARP Speranţa Hunedoara.
Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…
Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lăsat cu conturile aproape goale…
Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…
Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, prin avansarea lucrărilor…