Ieri, la Consiliul Judeţean Hunedoara, a fost semnat contractul de proiectare pentru obiectivul Modernizare Culoar Trafic Mureş Nord: DN7 (Gelmar) – Geoagiu Băi – Bobâlna – Rapoltu Mare – Uroi – Chimindia – Hărău – Bârsău – Şoimuş – Brănişca – DN7 (Ilia).
Proiectantul are la dispoziţie trei luni
Contractul de proiectare a fost semnat în prezenţa conducerii instituţiei judeţene, a deputatului PSD Laurenţiu Nistor, şi a reprezentanţilor firmei câştigătoare, dar şi a managerului de proiect. Valoarea contractului este de 1.111.100 lei fără TVA, iar durata de elaborare, verificare şi predare a documentaţiilor tehnice este de 90 de zile. Este vorba de proiectul celei mai mari investiţii, în valoare de 35 de milioane de euro, din cele 14 proiecte pe care le-a depus Consiliul Judeţean la ADR Vest.
„Acest proiect este împărţit în cinci sectoare, pe cele cinci drumuri judeţene care vor fi modernizate. Pe lângă investiţiile de structură rutieră, sunt prevăzute importante lucrări de refacere şi reconstruire a opt poduri, dar şi realizarea unui mod european de transport care să pună în evidenţă şi partea turistică şi cea de relaţii rutiere cu sistemul naţional de transport. Nu în ultimul rând, vorbim de o deschidere pe partea economică, pentru că ea ţine de sistemul rutier“, a declarat Mircea Bobora, preşedintele CJ Hunedoara.
Lungime totală, aproape 66 de kilometri
În cadrul proiectului vor fi modernizate cinci drumuri judeţene, lungimea totală fiind de 65,849 km, după cum urmează: DJ 706 A: Ilia – Sârbi – Brănişca – Păuliş Lunca – Băiţa – Ormindea – Vălişoara – DN 76; DJ 761: Şoimuş – Bârsău – Certeju de Sus – Săcărâmb – Geoagiu Băi; DJ 107 A: limita judeţ Alba – Homorod – Geoagiu – Bobâlna – Rapoltu Mare – Uroi – Chimindia – Hărău –Bârsău; DJ 705: DN 7 – Geoagiu – Balşa – Almaşu Mic de Munte – limită judeţ Alba; DJ 705 H: DJ 705 – Geoagiu Băi.
Proiectarea va trebui să fie gata în august 2019, iar apoi va fi organizată licitaţia pentru desemnarea constructorilor. Modernizarea Culoarului Mureş Nord este finanţată cu 161,74 milioane de lei, fonduri nerambursabile, prin POR 2014-2020, iar lucrările la acest proiect vor trebui să fie gata până la sfârşitul lunii august 2023.
În cursul acestei după-amiezi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au luat măsura reținerii pentru…
Au găsit săgetații din județ un nou mod de a-și continua răfuielile, dar în așa…
Hajni Hirt – artist din Petrila Pentru organziarea unei noi expoziții de lucrări de artă…
Paul B., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală.
Ciprian Blaj, bărbatul implicat în scandalul din centrul Devei, a fost luat pe sus, ieri,…
Suntem mândri să anunțăm rezultatele spectaculoase obținute de elevii noștri la Etapa Județeană a Olimpiadelor…
View Comments
Niste hoti si niste mincinoși pe la masa aia. Foști comunisti. Mie lehamite.