Categories: Actualitate

S-a revărsat potopul la Râu de Mori

Carmen Cosman

Localnicii din trei sate ale comunei Râu de Mori au crezut, luni seara, că asupra lor s-a revărsat potopul, când au văzut apele năvălind. Nişte pâraie care, de regulă, vara, sunt aproape secate, le-au dat mari bătăi de cap oamenilor, care nu mai ştiau ce să salveze din calea puhoaielor.

Au măturat totul în calea lor

Câteva zeci de minute de ploaie au fost suficiente să transforme în coşmar seara de luni pentru oamenii din satele Valea Dâljii, Suseni şi Ostrovel. Cel mai mult au avut de suferit localnicii din Valea Dâljii, unde apele pârâului cu acelaşi nume s-au umflat atât de mult, încât au rupt totul în cale. Jandarmii, poliţiştii şi pompierii, cot la cot cu sătenii, s-au luptat ore în şir cu puhoaiele, care au transformat drumul comunal într-o adevărată albie, iar forţa apei a smuls asfaltul şi a năvălit în curţile oamenilor. Culturile le-au fost puse la pământ, sătenii au privit cu lacrimi în ochi cum apele mătură totul în calea lor. „Este a treia oară când vin apele mari în doar câteva ore. Nu mai ştim ce să facem. La noi, nu a plouat deloc, doar la munte, dar au venit puhoaiele de pe versanţi”, spune cu lacrimi în ochi o femeie, în timp ce aşază saci cu pământ în faţa porţii, într-o încercare disperată de a stăvili puhoaiele. Valea Dâljii este atât de mică, de regulă, încât oamenii spun că nici măcar nu poţi clăti ceva în ea, dar acum, apele au întrecut orice aşteptări. Şi, în timp ce forţele de ordine se luptau cu apele revărsate, o nouă viitură s-a anunţat de la munte. Îngrijorător este faptul că şi apele fântânilor au fost afectate, iar sătenii nu ştiau ce o să se facă în aceste condiţii.
La Suseni, s-a revărsat un pârâu care vara, de regulă, este secat. Acum, apa a fost atât de mare, încât nimic nu i-a stat în cale. Pe drum, torentele au adus crengi de copaci şi aluviuni, fără să poată interveni cineva. „A bătut piatra. Era aşa de mare, că puteam să o adunăm în pumni. Apoi a ieşit pârâul, care a inundat tot”, povesteşte o femeie, care a rămas fără cultura de porumb, care a fost pusă la pământ de torente.
Autorităţile locale încearcă să evalueze pagubele, în timp ce localnicii se roagă să nu mai plouă, ca nu cumva să fie din nou luaţi de ape.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Combinatul ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut lui Umbrărescu până la vară

Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor com­binatului, Adunarea…

21 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef din zonă s-a dus pe banii instituției prin tot…

22 de minute ago

Bulina albă

Florin Cazacu, primarul municipiului Brad Pentru că a făcut un memoriu pentru modificarea prevederilor Codului…

23 de minute ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată după ce şi-a înjunghiat…

24 de minute ago

Sindicaliștii din Educație arată adevărul din școli: Clase supraaglomerate, mii de posturi în pericol

Sindicatele din Învățământ trag din nou sem­nalul de alarmă. Sindicatul Învă­ță­mânt Preuniversitar Hunedoara susține că…

24 de minute ago

Bătut și jefuit de telefon în parc

La agresarea victimei a participat și un minor în vârstă de 16 ani, iar cel…

25 de minute ago