Categories: Comunitate

S-a majorat contribuţia municipiului Deva pentru susţinerea SMURD

Primăria municipiului Deva este singura administraţie locală care a majorat contribuţia pentru susţinerea şi finanţarea SMURD Hunedoara.

Contribuţia anuală a municipiului Deva la Asociaţia „Salvital” Hunedoara, pentru susţinerea şi finanţarea SMURD Hunedoara a fost majorată cu 3 lei/locuitor, începând cu 1 martie 2020. Astfel, valoarea contribuţiei va fi de 8 lei/locuitor, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 60/2020, ţinându-se cont de numărul de locuitori comunicat de Direcţia Judeţeană de Statistică Hunedoara, valabil la data de 1 iulie a anului anterior.
În luna ianuarie 2020, Asociaţia „Salvital” Hunedoara a solicitat Consiliului Local Deva analizarea posibilităţii de majorare – de la 5 lei, la 10 lei – a contribuţiei municipalităţii pentru susţinerea şi finanţarea SMURD, având în vedere salarizarea inferioară a paramedicilor angajaţi ai asociaţiei (aproximativ 2.000 de lei, salariul net al unui paramedic), precum şi faptul că nivelul contribuţiei nu a mai fost majorat din anul 2012.
Potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 60/2020, valoarea anuală a contribuţiei municipiului Deva la Asociaţia ”Salvital”, pentru susţinerea şi finanţarea SMURD Hunedoara va fi de 551.280 de lei, faţă de 346.935 de lei cât a fost anul trecut. Plata contribuţiei anuale pentru susţinerea şi finanţarea SMURD Hunedoara se efectuează lunar, în tranşe egale, din bugetul local. (M.V.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Două persoane reținute de polițiștii din Deva pentru infracțiuni de violență, distrugere și tentativă de furt calificat

*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, în două cauze distincte, doi bărbați bănuiți…

2 zile ago

Seara trecută, pompierii Detașamentului Deva au intervenit în localitatea Certeju de Sus, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit într-o gospodărie.

La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent la o bucătărie de vară, cu posibilitatea…

2 zile ago

Top agenții pentru vacanțe în Turcia – ediția 2026

Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…

2 zile ago

EVALUAREA ACTIVITĂŢII POLIŢIŞTILOR DIN CADRUL INSPECTORATULUI DE POLIŢIE JUDEȚEAN HUNEDOARA, ÎN CURSUL ANULUI 2025

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…

2 zile ago

Fiul manelistului Nicolae Guta, prins drogat la volan

Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…

2 zile ago