Categories: Actualitate

Primarul Florin Oancea: Devenii merită servicii medicale de calitate

Adriana Năstase

Singura primărie din judeţ care a decis să mărească taxa la Asociaţia Salvital este cea a municipiului Deva. Contribuţia anuală a municipiului Deva la Asociaţia „Salvital” Hunedoara, pentru susţinerea şi finanţarea SMURD Hunedoara, a fost majorată cu 3 lei/locuitor, începând cu 1 martie 2020.

Nu a mai fost majorată din 2012
Astfel, valoarea contribuţiei va fi de 8 lei/locuitor, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 60/2020, ţinându-se cont de numărul de locuitori comunicat de Direcţia Judeţeană de Statistică Hunedoara, valabil la data de 1 iulie a anului anterior.
În luna ianuarie 2020, Asociaţia „Salvital” Hunedoara a solicitat Consiliului Local Deva analizarea posibilităţii de majorare – de la 5 lei, la 10 lei – a contribuţiei municipalităţii pentru susţinerea şi finanţarea SMURD, având în vedere salarizarea inferioară a paramedicilor angajaţi ai asociaţiei (aproximativ 2.000 de lei, salariul net al unui paramedic), precum şi faptul că nivelul contribuţiei nu a mai fost majorat din anul 2012. Potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 60/2020, valoarea anuală a contribuţiei municipiului Deva la Asociaţia ”Salvital”, pentru susţinerea şi finanţarea SMURD Hunedoara va fi de 551.280 de lei, faţă de 346.935 de lei cât a fost anul trecut. Plata contribuţiei anuale pentru susţinerea şi finanţarea SMURD Hunedoara se efectuează lunar, în tranşe egale, din bugetul local.

Peste un milion de euro din 2018
Pe de altă parte, Primăria municipiului Deva va aloca în acest an Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva suma de 3.115.380 de lei (662.846 euro).
”Banii sunt destinaţi exclusiv pentru dotarea cu aparatură medicală a unor secţii ale unităţii spitaliceşti. Am iniţiat acest proiect de hotărâre după discuţiile avute cu managerul spitalului devean şi cu şefii de secţii, în urma solicitărilor precise pe care aceştia le-au adresat Primăriei municipiului Deva. Din anul 2018 şi până în prezent, suma alocată de Primăria Deva pentru dotarea cu aparatură medicală a Spitalului din Deva este de 4.998.270 lei (1.063.461 euro), după cum urmează: Secţia cardiologie – 69.200 lei, Secţia interne I+II – 642.730 lei, Secţia interne II-endoscopie digestivă – 150.000 lei, Secţia neurologie – 14.280 lei, Secţia urologie – 528.050 lei, Secţia pneumologie – 737.380 lei, Radiologie RMN copii – 140.900 lei, UPU – 77.350 lei, Anatomie patologică – 99.960 lei, ATI – 118.400 lei, Secţia chirurgie – 611.460 lei, Secţia psihiatrie – 7.200 lei, Laborator radiologie – 3.360 lei, Secţia neonatologie – 30.000 lei, Secţia obstetrică-ginecologie – 342.000 lei, Secţia ortopedie – 260.000 lei, Secţia oftalmologie – 368.000 lei, Secţia ORL – 174.000 lei”, a declarat primarul Devei, Florin Oancea (foto).
”Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva se află în subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara, însă locuitorii Devei merită tot sprijinul administraţiei publice locale pentru a beneficia de servicii medicale de calitate”, a adăugat edilul şef al reşedinţei de judeţ.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

18 minute ago

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

19 ore ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

19 ore ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

2 zile ago