Categories: ActualitateFlash

S-a dezlănţuit potopul la Cerbăl. Primarul Costa a fost întreaga noapte în teren!

A plouat torențial la Cerbăl, iar viitura puternică ce s-a format a lăsat dezastru în urma ei. Primarul comunei, Mircea Claudiu Costa, alături de autoritățile locale, a fost întreaga noapte în teren și nu doar să monitorizeze situația, ci să ajute cu tot ce se poate și să fie alături de omenii atât de greu încercați de furia naturii.

Toată noaptea pe teren
La Cerbăl s-a dezlănțuit potopul, iar Codul Roșu anunțat de meteorologi și hidrologi
s-a resimțit din păcate din plin. Ieri, în comuna Cerbăl nu se poate ajunge dinspre Hunedoara și mai mulți oameni din locali­tate erau complet izolați. Astfel, potrivit prima­rului comunei Cerbăl, Mircea Claudiu Costa – care a fost în permanență în teren acolo unde era nevoie de el, alături de localnici – DJ 687 a fost distrus complet pe o lungime de un kilometru. Forța torentelor a smuls asfaltul, apa a săpat terasamentul, iar acum dru­mul se prăbușește. De ase­menea, pode­țul din zona Țigani a fost luat cu totul, în timp ce satul Ulmi este complet izolat. În plus, drumul comunal spre localitatea Arănieș a fost complet distrus de viitură. Și gospodă­riile oamenilor au fost grav afectate de apele revărsate.
”Echipele noastre au fost întreaga noapte în teren. La Cerbăl este acum imaginea dezastrului, ca urmare a fenomenelor meteo înregistrate. Suntem alături de oamenii din comună și vom face tot ce ne stă în putință pentru a înlătura efectele acestor inundații puternice. Este o situație dificilă, dar cu aju­torul lui Dumnezeu și cu sprijinul autorităților județene și naționale, vom reuși să recons­truim ceea ce a distrus într-o clipă furia naturii”, a declarat primarul comunei Cerbăl, Mircea Claudiu Costa, care a luat parte la ședința CJSU Hunedoara pentru stabilirea măsurilor imediate ce se impun pentru înlă­turarea efectelor negative ale evenimentelor generate de fenomenele meteo periculoase din această parte a județului Hunedoara.
În județ, zeci de localități au rămas fără energie electrică, sute de gospodării au fost afectate, zeci de persoane au fost evacuate. De asemenea, au fost distruse mai multe drumuri, naționale, comunale, județene. 170 de gospodării afectate, 23 de persoane evacuate. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

O persoană a fost grav rănită în urma unui accident produs în timpul deplasării cu un ATV în localitatea Petrila, zona „Dealul Crucii”.

Evenimentul s-a produs astăzi după amiază, iar pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un edil din zona noas­tră s-a enervat rău după ce la…

6 ore ago

Bulina albă

Nicolas Thomas Philipps, elev la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” din municipiul Hunedoara Pentru că a…

7 ore ago

Bulina neagră

S.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi…

7 ore ago

Tânără din Brad, condamnată pentru o tâlhărie în Hunedoara

Trei ani de închisoare cu sus­pen­dare a primit individa pentru că a jefuit în plină…

7 ore ago

Două case din localitatea Săcărâmb, cuprinse de un incendiu

Două case din localitatea Să­că­râmb, comuna Certeju de Sus, au fost cuprinse, recent, de un…

8 ore ago