Categories: Actualitate

Măsuratul oilor, o tradiție păstrată cu sfințenie în comuna Cerbăl

Peste 20 de crescători de animale, cu apro­ximativ 2000 de oi și capre, s-au adunat la sfârșitul săptămânii trecute la cele două stâne din comuna Cerbăl la ”mă­suratul oilor”, o tradiție păstrată cu sfin­țenie pe meleaguri pădurenești.

Rămân până la toamnă
În comuna Cerbăl tradiția oieritului nu s-a pierdut, așa cum s-a întâmplat, din nefe­ri­cire, în alte zone. Localnicii de astăzi, la fel ca și părinții și bunicii lor, duc mai departe această îndeletnicire ancestrală, iar odată cu venirea primăverii începe și sezonul pas­toral.
În fiecare an, la început de mai, dealurile din Cerbăl răsună de glas de mioare. E vremea în care oile se mulg, se măsoară laptele dat pen­tru a se stabili cantitatea de brânză pe care o va primi fiecare proprietar, iar apoi oile pot să plece la munte, unde vor rămâne până la toamnă.
„La cele două stâne, din Cerbăl și Socet, au fost peste 20 de crescători de animale anul acesta, cu aproximativ 2.000 de oi și capre. Mă bucură faptul că această tradiție nu se pierde, că mai avem crescători de animale, că mai avem produse naturale, proaspete, care sunt livrate și în zonele urbane. Astfel de obiceiuri păstrate neal­te­rate din moși – stră­moși ne definesc, vor­besc despre identitatea noastră locală.

M-am bucurat să fiu și de această dată în mijlocul acestor oameni mi­nunați care păstrează cu sfințenie tradițiile și le duc mai departe și îi mulțumesc domnului prefect Călin Petru Marian că a fost alături de noi”, a declarat primarul comunei Cerbăl, Mircea Claudiu Costa.
Cu muzică și bucate tradiționale, măsura­tul oilor este un obicei care adună laolaltă toată co­munitatea. Și așa s-a întâmplat și în acest an. După ce oile au fost mulse și a fost mă­su­rată cantitatea de lapte, s-au întins mese îm­bel­șugate, dovedind încă o dată, dacă mai era nevoie, că pădurenii sunt gazde fără de cusur. Și au avut ce sărbători, pentru că se anunță un an rodnic, așa cum a remarcat primarul co­munei Cerbăl, Mircea Claudiu Costa
„Se anunță un an bun, prosper. Oile au avut mult lapte, astfel că și cantitatea de brânză pe care o să o ia fiecare crescător de animale o să fie destul de mare. Iar vremea a ținut cu noi. A plouat suficient în această primăvară și o să fie hrană din belșug pentru animale”, a pre­cizat primarul comunei Cerbăl.
Iar pe seară, după o zi plină, toată suflarea comunei s-a strâns la tradiționala nedeie, desfășurată la Socet.
Primarul comunei Cerbăl, Mircea Claudiu Costa, a lansat și o invitație de suflet pentru toți cei care vor să vadă aceste tradiții unice la ele acasă. Oricine este binevenit în Cerbăl, la stână, să vadă cum se prepară brânza, să guste din produsele tradiționale și să se bucure din plin de frumusețea aproape ireală a peisajelor din această zonă binecuvântată de Dumnezeu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Bârfitori avizați din re­giune ne anunță cu surle și trâmbițe un vii­tor an electoral cum…

11 ore ago

Bulina albă

Ioan Hirghiduș, profesor universitar din Uricani și apreciat scriitor Pentru că i-a fost acordată distincția…

11 ore ago

Bulina neagră

Florin S., din Vulcan Pentru că este acuzat că, alături de mai mulți complici, a…

11 ore ago

Bărbat reținut de polițiști după ce ar fi scos un cuțit într-un local din Uricani

Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat, de 34 de ani,…

11 ore ago

Cetăţeni străini, arestaţi într-un dosar de trafic de droguri; ceremonie de „reconectare cu sinele” – organizată la o pensiune

Doi bărbaţi, un cetăţean peruan şi unul danez, au fost arestaţi preventiv, iar o femeie,…

11 ore ago

S-A VOTAT ÎN CAMERA DEPUTAȚILOR ÎNCHIDEREA PROGRAMULUI PNRR. AUR A VOTAT ÎMPOTRIVĂ!

La o primă analiză, bilanțul este ex­trem de grav pentru România. PNRR-ul a fost încărcat…

11 ore ago