S-a deschis Biroul pentru Evidenţa Persoanelor la Ilia

Oana Mihnea

Un obiectiv mult aşteptat în comuna Ilia a devenit realitate. Ieri a fost inaugurat Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, la care sunt arondate opt comune.
Biroul funcţionează în clădirea Primăriei Ilia, într-un spaţiu proaspăt amenajat şi dotat cu toate echipamentele necesare desfăşurării activităţii în cele mai bune condiţii. Cum precizam, la acest serviciu sunt arondate opt comune, şi anume, Zam, Burjuc, Gurasada, Vorţa, Lăpugiu de Jos, Dobra, Bătrâna şi Ilia. De acum înainte, cetăţenii din comunele amintite nu vor mai fi nevoiţi să meargă până la Deva pentru a-şi face cărţile de identitate.
Serviciu pentru 14.000 de cetăţeni
„Este vorba despre 14.000 de oameni, beneficiari ai acestui serviciu local de Evidenţa Persoanelor. Noi am pus la dispoziţie spaţiul unde funcţionează, l-am amenajat, l-am dotat cu toată aparatură necesară cu bani de la bugetul local, iar costurile ajung la 80.000 de lei. De asemenea, au fost create şi două locuri de muncă. Am beneficiat de ajutorul preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David, care ne-a susţinut prin hotărârile aprobate în consiliu pentru a putea înfiinţa serviciul, dar şi de sprijinul doamnei Monica Gânscă, directorul Direcţiei de Evidenţa Persoanelor Hunedoara. De asemenea, aş vrea să le mulţumesc şi primarilor de comune, care au fost de acord să se desprindă de Deva şi să vină la Ilia. Aceştia au fost foarte receptivi, la fel ca în anul 2007, când, prin strângerea de semnături, am reuşit să oprim demersul prin care urma să fie desfiinţată Unitatea de Primiri Urgenţe  Ilia. Oamenii sunt foarte mulţumiţi de faptul că nu mai sunt nevoiţi să meargă până la Deva, au eliminat nişte costuri“, a declarat Marius Omotă, primarul  comunei Ilia.
Scutesc timp, bani şi kilometri
Înainte de a-şi deschide porţile, spaţiul în care funcţionează Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor a fost sfinţit de trei preoţi, care au ţinut o slujbă religioasă înainte să fie tăiată panglica inaugurală. La deschidere a participat şi şeful administraţiei judeţene, Adrian David, care a declarat că acesta reprezintă un semn de descentralizare şi deconcentrare a instituţiilor statului şi un prim pas spre ridicarea standardelor la care operează administraţia locală. La acest moment important pentru comuna Ilia a fost prezentă şi şefa Direcţiei de Evidenţa Persoanelor Hunedoara, Monica Gânscă. „Este vorba despre o distanţă de aproximativ 50 kilometri faţă de cea mai îndepărtată comună, având în vedere că s-a desprins de la SPCLEP Deva. Nu doar locuitorii din Ilia vor beneficia de acest serviciu, ci şi din alte şapte comune. Este vorba despre bani, timpul cetăţeanului, este mult mai uşor şi la îndemâna omului să vină îşi facă documentele de identitate aproape de casă. Din punct de vedere legal nu există nici o problemă, pentru că Ordonanţa nr. 84/ 2001 permite şi spune clar că în orice unitate administrativ-teritorială se poate înfiinţa serviciu de Evidenţa Persoanelor“, a precizat Monica Gânscă.
Primele persoane au trecut încă de ieri pragul noului birou pentru depunerea actelor.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Scandal porno la Colegiul „Iancu de Hunedoara”

Scandal la Colegiul „Iancu de Hunedoara” din municipiul Hunedoara, unde un profesor de muzică, Mihai…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat zvonerii că la o instituție care se ocupă cu ceva con­troale s-au adunat…

2 zile ago

Bulina albă

Daniel I. Iancu, cercetător științific la muzeul devean Pentru că va fi premiat de președintele…

2 zile ago

Bulina neagră

Nicolae P. din municipiul Petroșani Pentru că este acuzat de tentativă de omor, după ce…

2 zile ago

Șeful județului sesizează Protecţia Consumatorului şi ANRE pentru nerespectarea tarifelor la electricitate în Apuseni

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor (foto), a transmis, ieri, două sesizări către Auto­ritatea…

2 zile ago

Salvital, acțiune de Ziua Mondială a Inimii

Asociația Salvital Hunedoara în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara și Primăria Deva a or­ganizat, ieri,…

2 zile ago