Acesta furase o trusă de pescuit din locuinţa unui localnic. Ar fi vrut să plece cu mult mai multe bunuri de valoare, dar a fost prins în flagrant de un vecin. Ca să scape, i-a spus omului că a venit să zugrăvească gospodăria. ”În timp ce ieşea din curtea imobilului său (n.r. bărbatul care l-a prins pe hoţ), a observat la casa vecinului său o persoană de sex masculin cu gluga trasă pe cap, care escalada gardul împrejmuitor al imobilului vecinului. În continuare, martorul a procedat la anunţarea telefonică a vecinului, care i-a comunicat că acea persoană nu are ce căuta în curtea imobilului, iar la scurt timp de la terminarea convorbirii telefonice, persoana a ieşit din curtea imobilului cu un geamantan în spate. Martorul a abordat-o, luându-i geamantanul şi a întrebat-o ce face acolo, iar aceasta i-a răspuns că proprietarul imobilului ştie despre el şi că a venit să-i zugrăvească în interior. Atunci, martorul a rugat persoana în cauză să aştepte sosirea proprietarului pentru lămurirea situaţiei, însă la scurt timp persoana a devenit agitată şi a încercat să fugă, martorul reuşind să o imobilizeze până la sosirea organelor de poliţie”, se arată în dosar.Todor Constantin de 24 de ani, din Orăştie, va sta trei ani după gratii pentru furt calificat. Decizia Judecătoriei Orăştie nu este însă definitivă şi poate fi atacă cu apel la Curtea de Apel Alba Iulia. (M.Gânju)
Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…
Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…
Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…
Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…
Decizia taxării parcărilor din zona Policlinicii a fost luată pentru că: 🅿️de multe ori, mai…