Un bărbat a ajuns, ieri, la spital, cu capul spart, după ce s-a îmbrâncit cu un altul pe terasa-restaurant a Hotelului Sarmis din Deva.
Scena s-a petrecut ziua în amiaza mare. Potrivit poliţiştilor, se pare că totul s-a întâmplat din cauza geloziei. În timp ce se afla la o masă pe terasa respectivă, împreună cu soţia sa, lui Dorin C., de 43 de ani, i s-a părut că un bărbat de la o masă învecinată, Ioan G., tot în vârstă de 43 de ani, are ceva probleme cu a sa muiere. Gelos, Dorin C. s-a luat de Ioan G., ca să nu se mai holbeze la nevastă-sa. Acesta i-a răspuns şi aşa a început cearta. Iar de la ceartă, cei doi au ajuns să se ia de piept. Din îmbrânceala dintre ei, Dorin C. a picat pe jos şi, în cădere, s-a lovit cu capul de un corp dur.
Soţul rănit a ajuns la spital, cu capul spart. Bărbatul a fost supus unor investigaţii medicale, dar apoi i s-a dat drumul, rana nepunându-i sănătatea în pericol. Fireşte, cei doi au fost duşi de către oamenii legii la sediul Poliţiei din Deva, fiind amendaţi fiecare, frăţeşte, cu câte 200 de lei, pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. Nici unul nu a depus, deocamdată, o plângere penală împotriva celuilalt. (S. Popa)
Un băiat care se dădea mare investigator, cel mai bun detectiv în viață de la…
Cristian Filip, fotograf și promotor al turismului hunedorean Pentru organizarea expoziției de fotografie „Descoperă Valea”,…
Adrian F., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Antrenorul Corvinului, Florin Maxim, nu se dezminte. El a reușit în doar câțiva ani să…
„Marfa” era cumpărată din Spania și trimisă în România cu firmele de curierat. Pentru a…
Primăria Hunedoara a câștigat procesul cu un cetățean care a fost amendat de cei de…
View Comments
Doi prosti!