Categories: Actualitate

Romii, sărbătoriţi cu campanie anti-SIDA

Livia Botici

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, sărbătorită în întreaga lume ieri, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara a desfăşurat o campanie care urmăreşte eliminarea prejudecăţilor faţă de persoanele seropozitive, dar şi adoptarea de către acestea a unui comportament sexual sănătos, pentru a preveni transmiterea SIDA.

Prevenire, în primul rând

„Activităţile desfăşurate în cadrul proiectului se axează pe informarea corectă a tinerilor romi despre HIV/SIDA, modul în care se transmite şi se poate evita infectarea cu HIV şi eliminarea prejudecăţilor în legătură cu persoanele seropozitive. De asemenea, urmărim ca tinerii romi să adopte un comportament sexual sănătos, pentru a preveni transmiterea bolilor cu transmitere sexuală şi implicit, răspândirea infecţiei HIV”, a declarat directorul DGASPC Hunedoara, Viorica Popescu. În cadrul proiectului au fost efectuate deja şapte din cele 10 sesiuni de informare planificate, prilej cu care au fost distribuite prezervative şi materiale informative. Temele abordate în discuţiile cu tinerii s-au referit la igiena personală şi starea de sănătate, riscurile infectării cu HIV sau alte boli cu transmitere sexuală şi evaluarea factorilor de risc.

Proiect de mii de euro

„Campania de prevenire a transmiterii HIV/SIDA în rândul copiilor şi tinerilor romi”, realizată de DGASPC Hunedoara, este finanţată de Fondul Global, prin intermediul fundaţiei „Romanian Angel Appeal“, cu o sumă în valoare de peste 6.000 de euro. Beneficiari sunt 250 de copii şi tineri romi, cu vârstele cuprinse între 15 şi 29 de ani, din localităţile Haţeg, Petroşani, Vulcan şi Lupeni.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: 196 de milioane de euro din programul SAFE ajung la Digi, compania controlată de Zoltán Teszári

Magdalena Șerban Programul SAFE (Acțiunea pentru Securitatea Europei) este un instrument financiar al Uniunii Europene…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie care pe vremuri își angaja nea­murile spunând că poa­te da…

7 ore ago

Bulina albă

Florin Alba, primarul comunei Băcia Pentru că a atras investiții importante în comuna pe care…

7 ore ago

Bulina neagră

Dana Golea, de la Biroul de Presă al Primăriei Deva Pentru că la orice solicitare…

7 ore ago

A XXVII-a reuniune a Comisiei Mixte de Istorie a Academiei Române și a Academiei Ungare de Științe – Deschiderea oficială

Ieri, în Sala de Ședințe a Consiliului Ju­dețean Hunedoara, a avut loc deschiderea oficială a…

7 ore ago

Grevă japoneză în sănătate. Sindicaliștii, nemulțumiți de proiectul legii salarizării unitare

Sindicaliștii din spitalele din Ro­mânia au intrat ieri dimineață în grevă japoneză, nemulțumiți de proiectul…

7 ore ago