Un număr de 273 de hunedoreni sunt purtători ai virusului HIV/SIDA, una dintre cele mai necruţătoare maladii ale zilelor noastre. Dintre aceştia, 208 sunt din Petroşani, restul fiind din Deva şi Hunedoara.
Potrivit datelor înregistrate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, numărul persoanelor care au contactat virusul HIV a crescut cu nouă cazuri, în 2013, numărul lor fiind de 265, iar în 2012 de 264. Aşa cum a afirmat medicul Cecilia Birău, purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara, majoritatea celor infectaţi cu HIV sunt persoanele care au contactat virusul în anii ‘90, prin transfuziile de sânge infectat. „Majoritatea celor din Valea Jiului care sunt purtători ai virusului HIV sunt din lotul copiilor care au contactat virusul în urma transfuziilor sanguine, iar acum sunt adulţi. Cazurile de persoane seropozitive din ultima perioadă au rezultat în urma contactării virusului prin acte sexuale neprotejate, sau în cazul consumatorilor de droguri, prin folosirea seringilor nesterilizate. În acest an, au mai fost confirmate nouă cazuri de persoane care au contactat virusul”, a afirmat medicul Cecilia Birău. În această perioadă, reprezentanţii DSP Hunedoara au organizat o serie de evenimente, data de 1 decembrie fiind declarată Ziua Mondială a Luptei împotriva HIV/SIDA. (N. Bumbac)
Investiție de 31,6 milioane de lei pe DJ 687D. În zona de agrement Cinciș s-a…
În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…
Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…
Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.
Personajul de care vorbim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…