Categories: EvenimentFlash

Romeo, zimbrul nãscut de Ziua Copilului

Sorina Popa

Rezervaţia de zimbri din Pădurea Slivuţ, de lângă Haţeg, s-a îmbogăţit cu un nou membru, după ce una dintre femele a dat naştere unui pui, pe care silvicultorii l-au botezat Romeo, la sugestia unei familii care se află în vizită în parc şi a asistat la venirea pe lume a tânărului mascul.

Un fapt mai rar întâlnit
Puiul de zimbru s-a născut chiar de Ziua Copilului şi are o stare de sănătate foarte bună. Din păcate, puiul a fost respins de mamă, silvicultorii fiind nevoiţi să îi dea de mâncare cu biberonul. De aceea, aceştia i-au construit un ţarc mai mic, în interiorul rezervaţiei, pentru ca puiul să aibă un contact vizual cu mama sa, până când aceasta îl va accepta. “Este un fapt foarte rar întâlnit ca aceeaşi femelă să nască doi ani, la rând. Mama puiului, Roxana, a născut şi anul trecut, în condiţiile în care, în captivitate, o femelă naşte la un interval de doi – trei ani. Pentru că puiul a fost respins la naştere, am decis să îl protejăm. Iniţial, i-am oferit puiului lapte muls de la mama sa, cu scopul de a-şi forma anticorpii. Acum, puiul este hrănit cu lapte praf”, a declarat şeful Ocolului Silvic Haţeg, Cosmin Pasconi.

Doi zimbri, născuţi anul trecut
În cadrul rezervaţiei se află, în prezent, şapte exemplare de zimbri, dintre care cinci sunt femele. Toţi zimbrii de aici poartă nume care încep cu “Ro”, ca un semn distinctiv că sunt crescuţi într-o rezervaţie din România. Rezervaţia de zimbri din Pădurea Slivuţ a devenit, în ultimii ani, una dintre destinaţiile trecute în agenda turiştilor care vizitează Ţara Haţegului. Numărul vizitatorilor a crescut, mai ales anul trecut, când aici s-au născut alţi doi zimbri, femelele Rozina şi Romaniţa.
“Direcţia Silvică Hunedoara, prin Ocolul Silvic Retezat, are în administrare Parcul de Zimbri din Pădurea Slivuţ. Acţiunile de îngrijire susţinută începute din anul 2006 s-au materializat printr-o îngrijire corectă a zimbrilor, urmărirea stării lor de sănătate şi a condiţiilor de trai. Rezultatele nu au întârziat să apară, astfel că, în toamna anului trecut, efectivul de zimbri s-a îmbogăţit cu doi pui, femelele Rozina şi Romaniţa. Acum s-a născut cel de-al treilea pui, în captivitate. Tatăl celor trei pui se numeşte Romo”, a afirmat Horia Golea, purtătorul de cuvânt al DS Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Borfașule, dă banii îna­poi! Apelativul de­ve­nit oarecum con­sa­crat se aude tot mai des după un…

2 ore ago

Bulina albă

Prof. Robert Humel din Petroșani, apreciat artist plastic Pentru că a fost ales președinte al…

2 ore ago

Bulina neagră

Nicolae P., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

2 ore ago

Dezechilibru major în finanţarea spitalelor; de la 1 octombrie, ambulanţele rămân fără combustibil

Sistemul de finanţare a spi­ta­lelor, în special unităţile de pri­miri urgenţe, se confruntă cu un…

2 ore ago

Apel pentru identificarea familiei

Hunedoreanul Gheorghe Barbu, din comuna Peștișu Mic, sat Măne­rău, a fost găsit de cei de…

2 ore ago

Tânăr reținut de polițiști după o agresiune comisă în Hunedoara

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24…

2 ore ago