Categories: Eveniment

Riscul unei tragedii pe DN 66

Dana Istudor

Coridorul European 79, care asigură legătura dintre Ardeal şi Oltenia, se surpă pe zi ce trece, însă, în ciuda pericolului, nici anul acesta nu va fi reabilitat.

Şoseaua a rămas suspendată
O porţiune de circa 100 de metri din Drumul Naţional 66, care face parte din DE 79, situat pe Defileul Jiului, chiar la graniţa dintre judeţele Hunedoara şi Gorj a rămas suspendată, de mai bine de un an de zile, după ce apele învolburate ale Râului Jiu au erodat malul şi zidul de protecţie. Astfel, sub stratul de asfalt al şoselei, practic nu mai există terasamentul care să susţină artera, iar din cauza faptului că nu s-a intervenit la stoparea eroziunii, malul se surpă zilnic, punând în real pericol circulaţia rutieră. În orice clipă se poate produce o tragedie, spun reprezentanţii Poliţiei Rutiere din Valea Jiului.

Drumarii nu fac nimic
„Situaţia persistă de o perioadă mai lungă de timp, am făcut şi urmează să facem şi în continuare demersuri, să insistăm la administratorul drumului, respectiv Drumurile Naţionale, întrucât, la kilometrul 122, pe Defileul Jiului există o mare problemă. În urma demersurilor de până acum, administratorul drumului a luat măsura să semnalizeze acea porţiune de drum, în schimb, se pare că nici în acest an nu vor demara lucrările pentru consolidarea benzii de circulaţie”, a declarat comisarul Petre Mârza, şeful Poliţiei Rutiere Valea Jiului.
DN 66 este unul dintre cele mai importante segmente ale Drumului European E79 Debrecen-Oradea-Deva-Craiova-Calafat-Salonic, fiind intens circulat.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Scandal în jurul fondurilor europene: Florin Manole acuză un eșec ‘penibil’ al ANOFM

Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a lansat critici dure după ce un proiect european gestionat…

2 zile ago

FEMEIE REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE, BĂNUITĂ DE ÎNȘELĂCIUNE PRIN METODA „ACCIDENTUL”

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara – Biroul de Investigații Criminale au reținut, la data…

2 zile ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE COMITEREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, în…

2 zile ago

Doi tineri din Bucureşti, daţi dispăruţi de părinţi, găsiţi teferi la barajul Gura Apei

O familie de tineri din Bucureşti, despre care părinţii nu mai ştiau nimic de două…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că s-au terminat banii pen­tru unii care au luat cât au putut…

3 zile ago