Categories: Actualitate

Romeo Beja atacă pe două fronturi

Maximilian Gânju

Fostul vicepreşedinte de sindicat din Valea Jiului, aflat după gratii pentru subminarea puterii de stat, mai încearcă o dată să scape de pedeapsa de cinci ani. În paralel, Romeo Beja cere şi revizuirea hotărârii judecătoreşti în urma căreia a fost condamnat.

Romeo Beja (foto) a ajuns în penitenciar la finele anului trecut, imediat după ce a pus piciorul în ţară, acesta încercând să obţină prescrierea condamnării de cinci ani pe care a primit-o pentru Mineriada din 1999. Fostul ”locotenent” al lui Miron Cozma ar fi calculat greşit perioada de prescriere a pedepsei şi a fost încarcerat chiar din faţa judecătorului de la care spera să-şi obţină libertatea. A încercat să scape printr-o contestaţie la executare, respinsă de instanţă, iar acum atacă pe două fronturi. Astfel, Beja a înregistrat, la finele săptămânii trecute, o nouă contestaţie la executare ce a intrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, dar şi o cerere de revizuire a condamnării primite pentru subminarea puterii de stat.
Ambele căi de atac utilizate de fostul lider sindical vor fi soluţionate, prima la începutul lunii noiembrie, iar a doua la finele acestei luni. Romeo Beja poate invoca, printre altele, fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în dosarul Mineriadei din 1999. Totodată, acesta, pe baza faptelor sau împrejurărilor noi, poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei ori de amânare a aplicării pedepsei. Romeo Beja a fost condamnat la cinci ani de închisoare, împreună cu Vasile Lupu, Dorin Loiş, Constantin Creţan şi Ionel Ciontu, pentru Mineriada de la Costeşti din ianuarie 1999. A fugit din ţară imediat după sentinţă şi a fost dat în urmărire internaţională, dar a primit statut de azilant politic în Austria şi n-a putut fi extrădat.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

o oră ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

21 de ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

21 de ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

21 de ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

21 de ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

21 de ore ago