FRF a anunţat stadioanele pe care se vor disputa primele două partide de pe teren propriu din Liga Naţiunilor, în septembrie şi octombrie, iar UEFA urmează să valideze opţiunile.
Astfel, vineri, 4 septembrie, „tricolorii“ pregătiţi de Mirel Rădoi vor debuta în grupa din Liga Naţiunilor, pe teren propriu, în faţa Irlandei de Nord, meciul fiind programat pe Arena Naţională, cu începere de la ora 21:45.
Următoarea partidă de pe teren propriu a României este cea cu Austria, FRF alegând ca aceasta să se desfăşoare la Ploieşti, pe stadionul „Ilie Oană“, miercuri, 14 octombrie, de la ora 21:45.
Până la finalul lunii, FRF va anunţa şi arena care va găzdui partida cu Norvegia, din noiembrie, penultima din Liga Naţiunilor. UEFA va confirma stadioanele gazdă în următoarea perioadă.
Pe 8 octombrie, naţionala României va disputa şi semifinala play-off-ul-ului EURO 2020, în Islanda. În cazul unui succes, finala pentru calificarea la turneul final va avea loc pe 12 noiembrie, în Bulgaria sau Ungaria, în funcţie de învingătoarea din cea de-a doua semifinală.
Programul echipei României în Liga Naţiunilor este următorul:
Vineri, 4 septembrie: România – Irlanda de Nord (ora 21:45)
Luni, 7 septembrie: Austria – România, (ora 21:45)
Duminică, 11 octombrie: Norvegia – România (ora 19:00)
Miercuri, 14 octombrie: România – Austria (ora 21:45)
Duminică, 15 noiembrie: România – Norvegia (ora 21:45)
Miercuri, 18 noiembrie: Irlanda de Nord – România
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vulcan au identificat și reținut un tânăr bănuit de comiterea…
Un conflict este pe cale să izbucnească într-o zonă montană cu influențe agricole a județului,…
Drumul judeţean DJ 707 Vaţa de Jos (Hunedoara) - Petriş (limita cu judeţul Arad), cunoscut…
Cristian Ionică, managerul SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a fost reconfirmat în funcția…
Iosif N., din Lupeni Pentru că a fost condamnat la mai multe pedepse cu închisoarea…
Agresorul își bătuse concubina înainte de a sări la bătaie cu agentul de pază de…