Categories: Sport

Robert Cristian, votat cel mai bun jucător al turului

Mijlocaşul stânga Robert Cristian (foto) a primit 870 de voturi în sondajul pe internet iniţiat de Asociaţia Suporterilor Corvinişti şi a fost desemnat cel mai bun jucător al FC Hunedoara în turul campionatului. Pe locurile următoare s-au situat Bogdan Roiu cu 731 de voturi şi Bogdan Găceanu cu 59 de voturi. Sondajul a fost vizualizat pe Facebook de 28.389 de persoane, iar 1.907 şi-au exprimat votul. Câştigătorul va fi premiat de suporteri în cadrul manifestărilor prilejuite de comemorarea a 20 de ani de la trecerea în nefiinţă a marelui Michael Klein. Alături de jucător, va fi răsplătită cu un tricou personalizat şi Andreea Oprean, una dintre participantele la sondaj care l-au votat pe câştigător. În altă ordine de idei, FC Hunedoara va disputa primul amical al anului, sâmbătă, 26 ianuarie, în deplasare cu Jiul Rovinari (locul 4 în C4), pe un teren sintetic.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile încing din nou spiritele în culisele locale! Se aude prin târg că un cunoscut…

12 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR și vicepreședinte al Congresului Mondial al Rutenilor Pentru contribuția majoră…

12 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…

12 ore ago

MĂSURI FERME ÎN TRAFIC: Șofer reținut pentru 24 de ore și dosare penale pe bandă rulantă în Hunedoara

Weekend de foc pentru polițiștii hu­ne­doreni. Oamenii legii au aplicat mă­suri drastice pe șoselele din…

12 ore ago

POLIȚIST DIN HAȚEG, JUDECAT DUPĂ CE A BĂTUT UN LOCALNIC ÎN FAȚA SEDIULUI: Agentul a încercat să scape prin prescripția faptei, dar judecătorul l-a contrazis

Un agent șef principal de poliție din cadrul Poliției Orașului Hațeg, trimis în judecată pentru…

12 ore ago