Categories: Sport

„Accidentaţii”, în topul preferaţilor suporterilor „alb-albaştri”

Ciprian Marinuţ

Darius Uibariu (foto), Iulian Tecsi şi Andrei Făgăraşu au primit cele mai multe voturi într-un sondaj pentru desemnarea celui mai bun jucător al FC Hunedoara în turul campionatului, iniţiat pe Facebook de Asociaţia Suporterilor Corvinişti. Titi Alexoi, antrenorul echipei de pe Cerna, consideră că ierarhia suporterilor e irelevantă, întrucât primii trei clasaţi au lipsit mult din echipă, din cauza accidentărilor, iar uneori au jucat incomplet refăcuţi.

Au valoare şi mulţi prieteni
Mijlocaşul Darius Uibariu a strâns peste 270 de like-uri (voturi) din partea utilizatorilor şi a fost lider în preferinţele fanilor care şi-au exprimat voturile. Pe locul secund s-a situat vârful Iulian Tecsi, cu peste 180 de voturi, iar ultimul pe podium a fost Andrei Făgărăşanu, cu peste 80 de voturi. Câştigătorul va primi din partea Asociaţiei Suporterilor Corvinişti (ASC) o plachetă aniversară, iar domnişoara Roxana-Maria Ghenciu, care l-a votat pe primul clasat, a câştigat, prin tragere la sorţi, un tricou cu însemnele ASC! Titi Alexoi, antrenorul echipei FC Hunedoara, consideră că topul suporterilor este unul lipsit de obiectivitate. „Este un top neconcludent, pentru că s-a votat pe bază de prietenii şi impresii subiective, nu pe criterii obiective. Nu contest că jucătorii preferaţi de suporteri au valoare, dar pot spune că toţi cei trei au avut mari probleme cu accidentările în turul campionatului. Tecsi a jucat numai trei meciuri, iar Uibariu şi Făgăraşanu au fost şi ei accidentaţi şi au lipsit în mai multe etape, iar uneori au jucat incomplet refăcuţi. Ei merită apreciere, pentru că au vrut să ajute echipa, deşi avea probleme medicale, dar nu au avut cel mai bun randament din lotul folosit în turul campionatului”, a punctat Titi Alexoi.

Supărarea prezentă şi minunea viitorului
Tehnicianul alb-albaştrilor a precizat că locul opt ocupat la finalul campionatului e supărător, dar este în conformitate cu bugetul echipei şi că minunea sezonului o reprezintă faptul că se va continua activitatea competiţională. „Evident că poziţia din clasament după prima parte a campionatului provoacă nemulţumire. Pe de altă parte, acesta este potenţialul financiar al clubului nostru, la momentul actual, iar echipa a avut un randament exact la nivelul condiţiilor ce i s-au pus la dispoziţie. Nu-i înţeleg pe acei visători care ne acuză că nu vrem să promovăm şi că nu suntem competitivi. E imposibil să îţi cumperi Mercedes dacă ai buget de Logan. Noi ne bucurăm că avem activitate şi că vom continua şi în retur şi că la club activează peste 250 de fotbalişti la grupele de juniori, pentru că ei sunt viitorul. Ne dorim să fie mai bine în retur, să consolidăm ceea ce am câştigat în tur, dar e nevoie de o bază solidă ca să construim. Sunt discuţii să renunţăm la unii jucătorii şi să aducem alţii mai bine cotaţi, dar rămâne de văzut ce ne vom permite din punct de vedere financiar”, a afirmat Titi Alexoi. FC Hunedoara a încheiat turul campionatul Ligii a III-a, seria a IV-a pe locul opt şi îşi va relua pregătirile pentru retur în data de 12 ianuarie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că s-au terminat banii pen­tru unii care au luat cât au putut…

8 ore ago

Bulina albă

Tudor Darius Isfan, ciclist Pentru că a obținut o nouă performanță, ocupând locul al treilea…

8 ore ago

Bulina neagră

Pavel T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de…

8 ore ago

Persoane condamnate la pedepse privative de liberate, depistate de polițiștii hunedoreni

Polițiștii hunedoreni au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din mu­nicipiul Hunedoara,…

8 ore ago

Mașini de lux furate din Europa și vândute în România. Grupare cu români, destructurată în urma unei operațiuni internaționale

O amplă anchetă desfășurată de au­to­ri­tățile din Spania, în colaborare cu po­li­țiș­tii români, a dus…

8 ore ago

Comuna Ribița îmbină istoria cnezilor transilvăneni cu spiritualitatea, tradițiile Țării Zarandului și natura spectaculoasă a Munților Metaliferi

Magdalena Șerban Casa natală Crișan din comuna Ribița joacă un rol esențial în turismul istoric…

8 ore ago