Ridzi ajutã nevoiaşii din Petroşani

Nicolle Ebner

Administraţia locală din Petroşani le scapă de corvoada taxelor de branşament la energia electrică pe cele 118 familii care au primit locuinţe sociale, săptămâna trecută.

Contracte plătite din bugetul local

La propunerea primarului municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi (foto), Consiliul local a aprobat suportarea taxelor de branşament la energia electrică a locuinţelor sociale repartizate săptămâna trecută. În acest sens, au fost alocaţi de la bugetul local aproximativ 55.000 de lei. Propunerea primarului Iacob Ridzi s-a bazat pe faptul că familiile care au primit repartiţie în cele 118 locuinţe amenajate în fosta cazarmă militară din cartierul „Colonie” au venituri foarte mici. “Familiile nu dispun de fondurile necesare achitării taxelor de branşament la energia electrică şi de aceea, am propus Consiliului local ca ele să fie suportate de la bugetul local”, a declarat primarul Tiberiu Iacob-Ridzi. În blocul de locuinţe sociale dat în folosinţă zilele trecute, au fost amenajate apartamente şi garsoniere, care au fost repartizate celor care până acum locuiau pe unde apucau. Însă, pentru că li s-au cerut prea mulţi bani pentru contractele la utilităţi, cea mai mare parte a nevoiaşilor au fost nevoiţi să refuze să se mute în locuinţele sociale.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Secretarul general al municipiului Hunedoara, Dan Laslau, intervine dupa incudentul de la Pui:

Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…

2 zile ago

SCANDAL LA PRIMĂRIA PUI. PRIMARUL PNL OVIDIU CIOLEA, ACUZAT CĂ AR FI AGRESAT-O PE SECRETARA GENERALĂ A INSTITUȚIEI

Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…

3 zile ago

Maria Ștefănie este noul prefect al Județului Hunedoara

Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…

3 zile ago

CONTROALE PRIVIND GESTIONAREA DEȘEURILOR PERICULOASE

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…

3 zile ago

TÂNĂR DE 20 DE ANI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT TATĂL

Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…

3 zile ago