Categories: Stiri

Revelion de criză pentru fotbalişti


Majoritatea fotbaliştilor care evoluează la echipele Jiul şi Minerul Lupeni au fost în situaţia mai puţin obişnuită pentru ei, de a-şi petrece Revelionul acasă şi nu în locuri exotice sau extravagante ca în alţi ani. „Unde să plecăm, când noi am petrecut sărbătorile fără bani. Am avut promisiuni că vom lua o parte din restanţe după Crăciun, dar nu am văzut nici un leu”, au spus jucătorii Jiului. La Minerul Lupeni, situaţia financiară a fost mai bună, jucătorii fiind cu banii la zi. „Bani am luat, dar puţini, având în vedere locul pe care ne-am situat la finele turului, aşa că am preferat să stăm acasă de sărbători”, au spus jucătorii de la Minerul.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean