Echipa CSO Retezatul Haţeg, înfiinţată în anul 1956, este campioana judeţului Hunedoara şi va disputa acum cel de-al treilea baraj de promovare în Liga a III-a.
Retezatul a câştigat ediţia 2018 – 2019 din Campionatul Judeţean Liga a IV-a Hunedoara şi va întâlni echipa campioană a judeţului Arad, Progresul Pecica, pe 15 iunie (în deplasare) şi 22 iunie (acasă).
Antrenorul formaţiei haţegane, Flaviu Itul, a declarat la finalul de campionat: „A fost o ediţie de campionat mult mai echilibrată decât în ultimii ani, pentru că nu a mai existat o echipă gen Hunedoara, cu un program net diferit faţă de cel obişnuit, cu antrenamente zilnice. Punctele noastre forte, graţie cărora ne-am impus la final, au fost forţa de atac, dovedită prin faptul că am marcat multe goluri în meciurile importante, cu contracandidatele la primul loc, şi forţa grupului, pentru că avem o echipă omogenă. Punctul nostru slab a fost defensiva”.
Lotul de jucători cu care echipa din Haţeg va aborda lupta pentru promovare este următorul: portari: Paşca, Bobu (care e şi antrenor cu portarii), Ursu (junior); fundaşi: Ardelean, Mariş, Marcu, Ionaşcu, Dăncescu, Tămăşiloni, Ştefoni (junior); mijlocaşi: Piţigoi, Buzducea, Puşcă, Tomoni, Munteanu (junior); atacanţi: Roşca, R. Popa, Popesc, Tiric, Caval, Enache (junior).
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…
Acțiune de salvare a salvamontiștilor hunedoreni în zona centrală a Masivului Retezat. Acolo, o turistă…